Sistemul medical românesc, în pericol!
Publicat de valentin.lungeanu, 5 martie 2015, 23:58
Lipsa medicilor și a personalului calificat a devenit atât de gravă, încât unele spitale riscă să fie închise, iar primul pas în acest sens îl constituie suspendarea activităţii pentru unele secţii.
De mai bine de două săptămâni, Pediatria din cadrul Spitalului Judeţean Tulcea este închisă, iar fostul director al unităţii medicale tulcene, Ion Popescu, a declarat joi că, odată cu închiderea secţiei de Pediatrie, este pusă în pericol şi funcţionarea secţiilor Neonatologie şi Ginecologie, în condiţiile în care cei doi medici ai secţiei Neonatologie fac gărzi 10 zile la rând.
Şi Spitalul Municipal din Medgidia funcţionează în sistem de avarie: Neonatologia a rămas fără medic, iar linia de Urgenţă va rămâne şi ea descoperită, probleme fiind şi la Pediatrie şi ATI. În total, din spital lipsesc 20 de medici, deşi posturile au fost scoase la concurs de cinci ori.
Potrivit datelor Eurostat, România se confruntă cu o criză a medicilor în spitalele publice din Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia. Singurul loc din ţară unde suntem la nivelul unui stat European civilizat este Bucureşti, cu peste 425 de medici la suta de mii de locuitori, aşa cum sunt în cea mai mare parte a Italiei sau Germaniei.
În Dobrogea, numărul angajaţilor din sistemul medical este sub 225 de personae la 100.000 de locuitori.
Colegiul Medicilor a făcut calculele: anual intră în sistem 3.000 de medici, dar pleacă 3.500, atraşi de salariile mult mai mari din ţările vestice şi de condiţiile mult mai bune din alte spitale sau din clinicile private.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, declara în urmă cu un an, că din 2007 până în 2014 au plecat din România peste 14.000 de doctori, iar exodul medicilor români va continua dacă statul nu va lua rapid măsuri pentru a-i determina pe aceştia să rămână şi să profeseze în ţară.
Radio Constanţa a trimis o scrisoare deschisă parlamentarilor tulceni, solicitând implicarea lor în redeschiderea urgentă a secţiei de Pediatrie, pentru a-i scuti, astfel, pe părinți și copii de drumuri lungi și costisitoare până la alte spitale din regiune.