Unul dintre motivele protestului transportatorilor este legat de poliţa RCA. Interviu cu Vasile Ștefănescu, președintele COTAR
Publicat de Doina Sirbu, 11 ianuarie 2024, 17:59
Mai mulți transportatori auto au protestat ieri, la Constanța și în țară, una dintre principalele lor nemulțumiri, legate de activitatea pe care o desfășoară, fiind tariful ridicat al polițelor RCA. Ei spun că activitatea este impactată de aceste tarife, tot mai crescute la polițele RCA și roviniete, în condițiile în care infrastructura de transport din țară lasă de dorit.
La aceste costuri, dacă se adaugă și prețul ridicat al combustibililor, rezultă prețuri mai mari și pentru produsele de la raft, plătite de fiecare dintre noi. Despre subiect a vorbit Vasile Ștefănescu, președintele COTAR – Confederația Operatorilor și Transportatorilor Auto din România.
Domnule Ștefănescu, s-a dat start la sezonul protestelor transportatorilor? Succint, care sunt revendicările momentului?
Nu s-a dat start la protestul transportatorilor. Organizația patronală COTAR apelează la protest, fiind ultima formă în cazul în care negocierile eșuează. Noi am pornit discuții atât pe parte guvernamentală, cât şi pe partea Autorității de Supraveghere Financiară. Colegii care manifestează sunt transportatori cu unul, două, trei camioane și îşi arată nemulțumirea legată de RCA și pentru acest lucru am găsit o soluție. Sperăm că și ASF-ul să fie de acord cu problema aceasta.
Ați adus în discuție RCA-ul! V-aș întreba cum afectează tarifele RCA activitatea transportatorilor?
Milităm de ani de zile împotriva acestei poliţe RCA. Este o poliță obligatorie prin Legea 132/2017, a ajuns la niște prețuri, din nou, fabuloase. Parcă ne întoarcem la 2016-2017. De exemplu, la un camion pe care îl înmatriculez astăzi, la B0, de peste 16 tone, am ajuns la un preț de 17.000, 18.000 lei polița, deci la B0, fără a avea avea niciun fel de daună. Într-adevăr, este o poliță foarte scumpă pentru noi. Nu putem să plătim la toate astea, dacă mai adăugăm și rovinieta. Din 2026 se preconizează ca rovinieta la transportul de marfă și de persoane să ajungă la peste 6.500 euro, iar din 2036 rovinieta să ajungă la peste 16.500 euro, la transportul de marfă și persoane. Asta, în condițiile în care astăzi avem 1.000km de autostrada, deci nu ne putem compara cu statele vestice, unde au zeci de mii de kilometri de autostradă.
Să aducem în discuție și problema legată de costul carburanților!
Costul carburanților nu ne impactează numai pe noi. Noi vom fi nevoiți să mărim tariful. Cel care va suporta până la urmă prețul final al scumpirii carburanților este cetățeanul care se duce la raft și își cumpără orice. Orice produs care îi trebuie acasă îl va plăti mult mai scump, pentru că de la scumpirea carburantului se scumpesc absolut toate în lanţ.
Care sunt următoarele mutări? Ce preconizați? Ce urmează?
Urmează să avem discuții atât cu domnul ministru Grindeanu, cât și pe parte guvernamentală legat de cerințele noastre, de obiecțiile noastre legate de polița RCA. Am găsit o soluție. Sunt societăți de asigurări care vin din Uniunea Europeană și care sunt dispuse să încheie protocoalele cu noi și să plătim la tariful de referință și vreau să vă spun că tariful de referință cuprinde absolut toate costurile și vă dau un exemplu. Dacă la un camion de peste 16 tone, tariful de referință este 8.700 lei, afișat astăzi pe site-ul ASF-ului, înseamnă că noi vom plăti 8.700 lei, în care societatea respectivă de asigurări are inclus absolut toate costurile, toate beneficiile, chiar și un mic profit.
Acestea sunt solicitările dumneavoastră, dar dacă ele nu vor fi împărtășite de către guvernanți, de către cei cu care purtați aceste negocieri, ce urmează?
Într-adevăr, dacă nu vor fi satisfăcute aceste cerințe pertinente, vor urma într-adevăr, proteste la nivel național, organizate de către organizația noastră COTAR. Haideți să facem, într-adevăr să construim autostrăzi, mai ales că noi plătim taxă de drum și din tot, din accize, din absolut tot, la fiecare litru de carburant nouă ni se oprește taxă de drum, așa că este și normal să avem drumuri, până la urmă, drumuri europene, dacă într-adevăr suntem în Uniunea Europeană. Noi încă suntem în dialog. Dacă dialogul eșuează, ne vom îndrepta și noi către protest, că n-avem altă șansă.
Redactor: Laurenţiu Despina / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com