Prețul polițelor RCA, plafonat pentru următoarele 3 luni
Publicat de Adina Sîrbu, 4 ianuarie 2024, 07:34
Plafonarea polițelor RCA pe 6 luni, așa cum inițial a anunțat Executivul, încalcă Legea Concurenței, care spune că doar prima oară se poate prelungi plafonarea cu 6 luni. După această perioadă, prelungirea trebuie să se facă din 3 în 3 luni.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat care sunt excepțiile de la regula încheierii unei polițe RCA:
Nu va mai exista obligativitatea asigurării RCA pentru vehiculele retrase temporar sau permanent din circulație și a căror utilizare este interzisă. De asemenea, vor fi exceptate de la o astfel de asigurare fotoliile rulante sau vehiculele similare cu propulsie proprie, destinate a fi utilizate în mod exclusiv de către o persoană cu dizabilitate fizică locomotorie. O altă excepție este cazul utilizării vehiculelor în cadrul evenimentelor și activităților sportive cu motor.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat online noile tarife de referință pentru polițele obligatorii RCA de răspundere civilă auto.
Se observă creșteri mici față de tarifele de referință din primăvară, când măririle au fost și de peste 40%.
Tariful de referință este orientativ, calculat pentru o perioadă de un an și nu ține cont de bonificațiile sau penalizările pe care asiguratorii le practică pentru fiecare șofer asigurat în parte.
Sursă: RRA/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: pixabay.com