Ascultă Radio România Constanța Live

Patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a fost reţinut

Patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a fost reţinut

Publicat de Doina Sirbu, 2 ianuarie 2024, 16:53

Patronul complexului turistic Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a fost reţinut, marţi, în dosarul penal deschis în urma incendiului devastator soldat cu opt morţi.

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, anchetatorii au dispus, marţi, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană juridică şi faţă de trei persoane fizice, administratori statutari sau în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că printre cele trei persoane cercetate sub acest aspect se află şi Cornel Dinicu.

„Azi, 02.01.2024, faţă de cele trei persoane fizice având calitatea de administratori (un administrator statutar şi doi administratori în fapt) s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore”, se menţionează în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Între cei reţinuţi se află şi Cornel Dinicu.

Printre cele şase persoane aduse la audieri, marţi, în dosarul incendiului de la pensiunea din localitatea Tohani s-a numărat şi Cornel Dinicu, cel care este cunoscut drept patron al Fermei Dacilor, dar şi administratorii complexului, au declarat, anterior, pentru AGERPRES, surse judiciare.

De asemenea, la audieri au fost duşi actualul şi fostul primar de la Gura Vadului, dar şi o funcţionară de la Urbanism.

Anchetatorii au informat, marţi, că au extins urmărirea penală in rem cu privire la fapte de fals şi abuz în serviciu.

„La data de 31 decembrie 2023, în dosarul privind incendiul care a avut loc la data de 26 decembrie 2023 la Complexul turistic ‘Ferma Dacilor’ din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, judeţul Prahova, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la comiterea a trei infracţiuni de fals intelectual (art. 321 alin. 1 Cod penal), trei infracţiuni de uz de fals (art. 323 teza I Cod penal), trei infracţiuni de fals intelectual (art. 321 alin. 1 Cod penal) şi trei infracţiuni de abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 Cod penal), toate vizând aspecte privind situaţia juridică a imobilului în care a avut loc incendiul”, se menţionează într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Totodată, au fost efectuate opt percheziţii domiciliare la adresele unde locuiesc efectiv sau îşi au domiciliul şapte persoane fizice, în urma acestor activităţi procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente şi medii de stocare a datelor informatice care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale, arată sursa citată.

„În vederea continuării cercetărilor, au fost emise şi puse în executare un număr de 6 mandate de aducere, privind persoane ce au calitatea de administratori statutari sau în fapt ai societăţii comerciale, ori care îndeplinesc sau au îndeplinit funcţii publice în cadrul autorităţii publice cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului”, au transmis anchetatorii.

Şapte trupuri carbonizate au fost găsite în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor, victimele fiind identificate pe baza probelor ADN.

Totodată, se aştepta ca expertiza genetică să confirme dacă fragmentele osoase găsite joi seară aparţin ultimei victime date dispărute.

Anterior, anchetatorii au anunţat că în cauză sunt efectuate cercetări in rem (pe faptă – n.r.) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi, respectiv, ucidere din culpă.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: facebook.com

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 13:21

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde

Doi copii, de 8 şi 11 ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, au fost transportați la spital, după ce au fost răniţi de explozia unei...

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 11:54

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor

Noul mers al trenurilor a intrat, duminică, în vigoare și va fi valabil până pe 12 decembrie anul viitor, anunță CFR Călători. De astăzi,...

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:46

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă

În perioada 3 – 11 decembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat 2...

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:34

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piața Victoriei pentru independența justiției.  Pentru a patra zi consecutiv,...

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 09:50

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân

Asociațiile pentru protecția animalelor au lansat petiții online pentru ca animalele abuzate precum cățelușa Kimba din Năvodari să nu poată...

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 08:01

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ

ANM a emis mai multe avertizări nowcasting Cod Galben de ceață densă pentru mai multe regiuni din estul și sudul țării, inclusiv pentru...

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 00:43

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei și au solicitat o reformă reală...

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă