Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu din localitatea Mircea Vodă

Publicat de Doina Sirbu, 20 decembrie 2023, 18:10
ISU Dobrogea intervine în localitatea Mircea Vodă, pe strada Principală nr.6, după ce o casă a fost cuprinsă de foc. Din primele informaţii, arde generalizat parterul pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi, cu posibilitatea de propagare la etaj.
Un bărbat de 60 de ani a fost scos din imobil, fiind carbonizat. Totodată, pompierii au extras şi o butelie.
La locului incendiului a fost mobilizat Detaşamentul Medgidia cu 3 autospeciale de stins incendii cu apă și spumă, o autoscară şi un echipaj SAJ.
Intervenţia este în desrfăşurare.
Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: ISU Dobrogea