Dan Diaconescu a fost ridicat de polițiști de acasă
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 martie 2015, 14:38
Dan Diaconescu a fost ridicat miercuri de polițiști de la domiciliu, după ce a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel București la 5 ani și 6 luni închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
El a fost scos din casă cu cătușe la mâini, pe care le-a ridicat deasupra capului, către camerele de televiziune.
Dan Diaconescu a primit două pedepse de 4 ani și 6 luni, respectiv 3 ani închisoare, pentru două infracțiuni de șantaj, la care instanța a adăugat un spor de 1 an, astfel încât el va executa în final 5 ani și 6 luni închisoare.
De asemenea, acestuia i-a fost interzisă desfășurarea oricărei activități în presa scrisă sau audio-video, pe o perioadă de 5 ani, după executarea închisorii.