Vreme caldă pentru această perioadă. Revin ploile în Dobrogea și pe litoral
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 decembrie 2023, 07:16
Joi, vremea va deveni mult mai caldă decât normalul datei din calendar.
Maximele termice vor fi cuprinse între 13 și 16 grade, cerul va fi mai mult noros și, mai ales în a doua parte a intervalului, va ploua pe arii extinse.
Trecător vor fi și averse, iar pe alocuri, se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare la începutul și sfârșitul intervalului.
De vineri, se răcește din nou și nu vom avea mai mult de 6 grade ziua, iar noaptea minima va coborî până la -5 grade.