România, țara europeană cu cei mai mulți proprietari de locuințe
Publicat de Adina Sîrbu, 11 decembrie 2023, 13:57
Cele mai recente date Eurostat arată că aproape 95% din populaţia României trăieşte într-o locuinţă proprietate personală, în vreme ce media în statele comunitare este de 70%.
Datele oficiale mai arată că închirierea unei locuințe este o opțiune doar pentru 5% dintre români.
Expertul imobiliar George Vasile vine cu posibile explicații:
Referitor la procentul de 5% cu chirii, da, în alte țări chiriașii sunt mult mai protejați, deci legislația din Europa e mult în favoarea chiriașilor. Aici încă nu-i așa, probabil se va ajunge în viitor. Și normal că nu ești foarte motivat să rămâi în chirie o perioadă lungă sau chiar toată viața, cum se întâmplă în unele țări, dar sunt și foarte sus chiriile. Să nu uităm că, în ultimii 2 ani, chiriile au crescut cu 70%!
În opinia expertului, este vorba de un aspect cultural, dar și de lacune privind educația financiară:
Noi avem inclusiv în melodii „Casa părintească nu se vinde niciodată”. E o chestie culturală, dar și o lipsă de educație financiară, pentru că în majoritatea țărilor dezvoltate averea e investită foarte mult pe piața de capital, pe bursă, în titluri de stat, în obligațiuni. Noi investițiile le facem doar în imobiliare. Și atunci, nu e un lucru rău, însă, când ai nevoie urgentă de bani, nu poți să vinzi doar un dormitor.
Iar pentru românii din unele zone este și o modalitate de a compensa lipsa pensiei:
Spre exemplu, la Constanța, noi aici avem foarte mulți navigatori, care nu au pensie și, normal, te gândești la venituri viitoare, poți să cumperi un apartament, două, trei, și din două – trei chirii reușești să ai niște încasări.
Redactor: Florentina Stan