Alți 30 de cetățeni români din Fâșia Gaza au ajuns în țară
Publicat de Adina Sîrbu, 6 decembrie 2023, 20:36
Un nou grup format din 30 de cetăţeni români au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au ajuns în România cu un zbor militar, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.
Cu același avion au fost aduşi, în România, şi patru cetăţeni din Republica Moldova.
Până în prezent, 279 de persoane cu cetăţenie română şi membri ai familiilor acestora cu altă cetăţenie au fost evacuate din Fâşia Gaza.
Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene pentru continuarea evacuărilor cetăţenilor români care doresc acest lucru în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.
Sursă: RRA/ Foto: MApN