Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 1 decembrie

Calendarul zilei – 1 decembrie

Publicat de Codrin RAITA, 1 decembrie 2023, 05:00 / actualizat: 1 decembrie 2023, 14:07

S-a întâmplat într-o zi de 1 decembrie

* ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – Se împlinesc 105 ani de la momentul creării României Mari. La 18.XI/1.XII.1918, Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, „adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, decretează Unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”, creându-se un singur stat naţional. Primul pas spre unire a fost făcut la 21.XI./4.XII.1917, când Sfatul Țării din Basarabia proclama Republica Democratică Moldovenească (RDM), urmat de cel din 24.I./6.II.1918, când a fost adoptată declaraţia de independenţă a RDM. Încununarea acestor acțiuni se împlineşte la 27.III./9.IV.1918, când Sfatul Țării de la Chişinău, ales prin vot universal, direct, egal și secret decide cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldovenești. Apoi, la 15/28.XI.1918, Congresul General al Bucovinei format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”. Ziua Națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai (începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării), apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august (data când România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei), iar din 1990 este sărbătorită pe 1 decembrie, pe baza Legii 10 din 31.VII.1990

* Acum 479 de ani (1544) cărturarul transilvănean, Ioan Honterus, a întemeiat la Brașov primul liceu bazat pe principii umaniste, după ce, cu un an mai devreme, redactase un regulament școlar, Constitutiones Scholae Coronensis. Regulamentul a stat la baza organizării instituțiilor de învățământ umaniste din Nürnberg

* În urmă cu 223 de ani (1800) Washington, D.C. (Districtul Columbia) devenea capitala Statelor Unite ale Americii. În baza unei Legi adoptate de Congresul SUA la 16 iulie 1790, începea construcţia unui oraş menit să devină capitală a SUA (este pentru prima dată în istorie când un oraş este înălţat cu destinaţia expresă de a fi capitală). În anul 1800, instituţiile guvernamentale au fost mutate de la Philadelphia (capitală a SUA între anii 1790 şi 1800) în noul oraş, care a primit numele primului preşedinte al SUA, George Washington (în funcție între anii 1789 și 1797)

* Cu 159 de ani în urmă (1864) apărea Decretul privind înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, al cărei capital era rezultat din depuneri judiciare şi administrative, din fonduri comunale neutilizate şi cauţiuni, precum şi din depunerile particularilor, primul director fiind Enrik Winterhalder (1/13). La 1 ianuarie 1881 și-a început activitatea Casa de Economie, instituție autonomă financiar, dar aflată sub administrarea C.D.C.E. La 8 iunie 1897, era pusă piatra fundamentală a Palatului Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Palatul a fost inaugurat în anul 1900, prima ședință a Consiliului de Administrație, în noul local, având loc la 15 iunie. Prin Decretul nr. 224 din M.O. nr. 202/1 septembrie 1948, s-a înființat Casa de Economii, Cecuri și Consemnațiuni, prescurtat CEC, patrimoniul noii instituții formându-se prin contopirea patrimoniilor Casei de Depuneri și Consemnațiuni și Casei Naționale de Economii și Cecuri Poștale. Instituției i se încredințează primirea și păstrarea economiilor bănești ale populației din întreaga țară. În decembrie 2006, Guvernul României a stopat privatizarea CEC, iar la 4 martie 2008, prin Ordinul nr. 425/14 februarie, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, se aproba Statutul CEC, iar prin Ordinul nr. 1312/25 aprilie 2008, emis de minister, privind modificarea precedentului ordin, se statua schimbarea imaginii și a denumirii în CEC Bank SA

* Acum 144 de ani (1879) a fost inaugurat învățământul medical superior ieșean, dată la care profesorul de chirurgie dr. Leon Sculy a ținut cursul inaugural (de anatomie) al Facultății de Medicină din Iași

* Cu 127 de ani în urmă, la 1 decembrie 1896, a avut loc inaugurarea clădirii Teatrului Naţional ieşean, proiectată de arhitecţii vienezi Fellner şi Helmer, angajaţi de primarul Vasile Pogor. Noul edificiu a fost înălţat pe terenul vechii primării, după ce în noaptea de 17 spre 18 februarie 1888, după o repetiţie generală, Teatrul din Copou este mistuit de flăcări. Execuţia construcţiei a fost încredinţată unei societăţi bucureştene, iar uzina electrică şi cea termică au fost realizate de o societate berlineză. La uzina electrică s-au alimentat primele instalaţii de iluminat public din Iaşi (iluminatul Pieţii Teatrului cu 12 lămpi electrice cu arc voltaic), moment care constituie începutul electrificării oraşului Iaşi. Lucrările de construcţie au durat doi ani. Programul sărbătorilor de inaugurare s-a derulat în zilele de 1 şi 2 decembrie şi a cuprins „Uvertura Naţională” de Flechtenmacher, vodevilurile „Muza de la Burdujeni” de C. Negruzzi şi „Cinel-cinel” de Vasile Alecsandri şi comedia în versuri „Poetul romantic” de Matei Millo. Venitul primei seri a fost distribuit, în mod caritabil, persoanelor nevoiașe din Iaşi

* Acum 117 ani (1906) avea loc inaugurarea, la Paris, a primei clădiri din lume destinată cinematografului, „Cinéma Omnia Pathé” (1/14)

* Sunt marcați 115 ani (1908) de când Liviu Rebreanu debuta cu schiţa „Codrea” („Glasul inimii”), în revista „Luceafărul”

* Cu 111 ani în urmă (1912) avea loc Adunarea de constituire a Federaţiei Societăţilor Sportive din România/FSSR (din 1929, Uniunea Federaţiilor de Sport din România/UFSR), primul organ central de conducere şi îndrumare a întregii mişcări sportive; preşedinte, regele Ferdinand I (membru-fondator). FSSR era organizată pe comisii (de atletism, fotbal, rugby, tenis de câmp, tir, gimnastică, scrimă, Comisia Societăţilor de Sporturi de iarnă, Comisia pentru Propagandă, Comisia Şcolară, Comisia pentru  amenajarea terenurilor etc.) (1/14)

* În urmă cu 107 ani (1916) administraţia militară germană (Militär-Verwaltung in Rumänien) se instala în Bucureşti (în timpul Primului Război Mondial), supunând populaţia din teritoriul ocupat (Dobrogea, Oltenia şi Muntenia) rechiziţiilor şi prestărilor de munci (1/14)

* Cu 104 ani în urmă (1919) era format guvernul de „bloc parlamentar” condus de Alexandru Vaida-Voevod, primul guvern de coaliţie din istoria interbelică a României, grupând reprezentanţi ai partidelor din vechea Românie şi ai noilor provincii româneşti unite cu Ţara (1 decembrie 1919 – 13 decembrie 1920)

* Tot acum 104 ani avea loc deschiderea primei stagiuni a Teatrului Naţional din Cluj, cu spectacolul „coupé” „Se face ziuă” şi „Poemul Unirii”, semnat de dramaturgul Zaharia Bârsan, primul director al teatrului. Teatrul a luat fiinţă la 18 august 1919, în urma unei hotărâri a Consiliului Dirigent Român de la Sibiu. La data de 1 decembrie, la un an de la înfăptuirea Marii Uniri, pe scena Teatrului Naţional din Cluj avea loc primul spectacol în limba română

* Uniunea Internaţională a Căilor Ferate, cu sediul la Paris, îşi începea activitatea în urmă cu 101 ani (1922), printre membri fondatori numărându-se și România

* În urmă cu 87 de ani (1936) avea loc inaugurarea Arcului de Triumf din Bucureşti, monument închinat Unirii Tuturor Românilor din 1918, realizat de arhitectul Petre Antonescu. A fost construit în perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, şi din nou renovat începând cu anul 2014. Arcul de Triumf este înscris în Lista monumentelor istorice din Bucureşti, sector 1, din anul 2015, cu cod LMI B-II-m-A-18001

* Acum 77 de ani (1946) Regele Mihai I deschidea personal, printr-un mesaj oficial, lucrările Parlamentului unicameral constituit în urma alegerilor din 19 noiembrie 1946. Opoziţia democrată a refuzat să participe la lucrări (deoarece activitatea politică şi de propagandă electorală a acesteia fusese limitată, anihilată sau obstrucţionată de autorităţile comuniste, care au falsificat alegerile)

* Sunt marcați 75 de ani (1948) de când, prin Decretul 358, publicat în Monitorul Oficial 281/1.XII.1948, se dispunea „revenirea comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român”. În fapt, era vorba de desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (decretul a fost abrogat la 31.XII.1989)

* Cu 74 de ani în urmă (1949) lua fiinţă Orchestra de Muzică Populară Radio; fondator, dirijor și prim-solist violonist a fost Ion Luca-Bănățeanu. Orchestra de Muzică Populară a Comitetului de Radio (cum se numea atunci) era al şaselea ansamblu al instituţiei, creat după Orchestra Simfonică (1930), Corul Radio (1940), Corul de Copii (1945), Orchestra de Studio (1947), şi Orchestra de Estradă (1949). Formaţia, alcătuită iniţial dintr-un număr de 12 membri, selectaţi dintre cei mai valoroşi instrumentişti din întreaga ţară, a ajuns în prezent la 14, având posibilitatea să abordeze un repertoriu foarte larg. Celebritatea acestei formaţii se datorează şi dirijorilor care, de-a lungul timpului, şi-au legat numele de această orchestră, valoroşi profesionişti ai domeniului, care au repurtat succese la pupitrul Orchestrei Populare Radio: George Vancu, Victor Predescu, Nicu Stănescu, Ion Luca-Bănăţeanu, Radu Voinescu, Marius Olmazu, Paraschiv Oprea, în prezent fiind dirijată de Adrian Grigoraş

* Acum 64 de ani (1959) avea loc semnarea Tratatului Antarctic. Documentul, intrat în vigoare la 23.VI.1961, reprezintă o înţelegere internaţională care stabileşte drepturi şi obligaţii juridice privind cooperarea paşnică în zonă. România a aderat la Tratatul Antarctic în anul 1971

* În urmă cu 63 de ani (1960) erau stabilite relaţiile diplomatice între România şi Mali, la nivel de ambasadă. România a recunoscut statul Republica Mali la data de 7 octombrie 1960. Raporturile bilaterale sunt derulate prin intermediul ambasadelor României la Dakar şi, respectiv, a Republicii Mali la Paris. Din iulie 1996, la Bamako funcţionează un consulat onorific al României. Raporturile bilaterale sunt derulate prin intermediul Ambasadei României la Dakar, respectiv al Ambasadei Mali la Roma

* Acum 62 de ani (1961) Adunarea Generală a ONU alegea România ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate pe termen de un an (1962) (ţara noastră a mai deţinut mandate în Consiliul de Securitate, pe termen de doi ani, în 1976 şi 1977, 1990 şi 1991; 2004 şi 2005). România a fost primită ca membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) la 14.XII.1955

* Tot cu 62 de ani în urmă avea loc crearea Agenţiei guvernamentale de informaţii a Algeriei – Algérie Presse Service (APS)

* În urmă cu 61 de ani (1962) a fost înființată actuala companie Azomureș (Târgu-Mureș), sub denumirea de „Combinatul de îngrășăminte azotoase”. S-au pus atunci bazele uneia dintre cele mai moderne platforme chimice, ce a devenit în scurt timp și unul dintre cei mai mari exportatori de îngrășăminte din România. Platforma tehnologică a fost dezvoltată pe parcursul mai multor etape, una dintre cele mai importante fiind între 1975 – 1985, fiind adăugate pe rând diverse funcționalități și secții de producție, activitatea fiind neîntreruptă, cu excepția unor perioade de timp imediat după 1990. Astăzi, Azomureș este una dintre cele mai importante platforme industriale din sectorul îngrășămintelor pentru agricultură la nivel european, grație unui amplu program de modernizare derulat în perioada 2012 – 2016, imediat ce combinatul a intrat în proprietatea grupului elvețian Ameropa. Noua strategie a grupului Ameropa a vizat și furnizarea către piața românească a unei cantități mult mai mari din nivelul total al producției, astfel că, astăzi, aproximativ 70% din îngrășămintele Azomureș sunt folosite de fermele locale. La Azomureș sunt produse anual 1,6 milioane de tone de îngrășăminte pentru agricultură

* Se marchează 60 de ani (1963) de când guvernele român şi britanic decideau ridicarea legaţiilor lor, de la Londra şi Bucureşti, la rangul de ambasadă. Relaţiile diplomatice româno-britanice au fost stabilite la 20 februarie 1880, la rangul de legaţie. Relaţiile au fost întrerupte la 15 februarie 1941, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi reluate la 15 februarie 1946, la nivel de reprezentanţă. La data de 15 februarie 1947 reprezentanţele celor două ţări au fost ridicate la rangul de legaţie

* Acum 32 de ani (1991) avea loc referendumul din Ucraina prin care a fost aprobată Declaraţia de independenţă faţă de URSS. O majoritate covârșitoare de 92,3% dintre alegători a aprobat declarația de independență făcută de Rada Supremă la 24 august 1991

* Acum 28 de ani (1995) începea să emită postul privat de televiziune PRO Tv. Lansarea oficială a postului a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au participat oameni politici români, precum şi investitori din Statele Unite

* Cu 26 de ani în urmă Teatrul LUNI – primul teatru independent din România postdecembristă – a luat ființă, oficial, în clubul de jazz Green Hours, în seara de luni 1 decembrie 1997, odată cu prezentarea premierei „Chantan au Lait” cu Maia Morgenstern și Dorina Crișan Rusu, pe texte de Mircea Dinescu, Ienăchiță Văcărescu și Joshua Sobol

* În urmă cu 14 ani (2009) intra în vigoare Tratatul de la Lisabona (document menit să reformeze instituţiile Uniunii Europene). Cunoscut în faza de proiect ca Tratatul de Reformă, acesta înlocuieşte proiectul de Constituţie Europeană (respins prin referendumuri, în 2005, de electoratele francez şi olandez). Textul Tratatului s-a finalizat pe 19 octombrie 2007, în urma unui summit neoficial desfăşurat la Lisabona (de unde şi numele), şi a fost semnat de către reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene la 13 decembrie acelaşi an. Tratatul a fost ratificat de Parlamentele statelor membre ale UE (ultima ţară care a ratificat Tratatul a fost Cehia, la 3 noiembrie 2009). Printre cele mai importante prevederi ale Tratatului se numără: UE are responsabilitate juridică, funcţia de preşedinte al Consiliului European devenind una permanentă (nu rotativă). Acesta (numit preşedinte al Uniunii) are un mandat de doi ani şi jumătate. A fost înfiinţată funcţia de ministru de externe al Uniunii, dotat cu un aparat diplomatic propriu

* Acum 13 ani (2010), în Siberia, era creată prima bancă internaţională de combustibil nuclear, în urma unui acord între Rusia şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)

* Societatea Română de Radiodifuziune relansa, acum 12 ani (2011), de Ziua Naţională a României, postul Radio Chişinău în Republica Moldova. SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova, suma investită fiind de 1.500.000 de lei. Postul „Radio Basarabia” de la Chişinău (primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune) a fost inaugurat oficial la 8.X.1939, prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi, şi a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică

* Cu 7 ani în urmă (2016) tradiția românească a țesutului covoarelor (scoarțelor) populare a fost înscrisă de UNESCO în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanității. România are înscrise șapte obiceiuri tradiționale pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii: Ritualul Călușului (2008), Doina (2009), Ceramica de Horezu (2012), Colindatul de ceată bărbătească (2013), Feciorescul de Ticuș (2015), Meșteșugul covoarelor tradiționale de perete (2016) și Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (2017)

* Sunt marcați 10 ani (2013) de când Televiziunea Română relua transmisia programelor în Republica Moldova. TVR a lansat grila pentru Republica Moldova, după rezolvarea, pe cale amiabilă, a problemelor de natură juridică dintre cele două părţi, prin semnarea, la 12 septembrie 2013, a Acordului de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08; TVR a lansat în data de 1 noiembrie 2014, „Telejurnal Moldova”, un program de știri dedicat exclusiv telespectatorilor din Republica Moldova. Jurnalul de știri este unul generalist și cuprinde informații din România și din Republica Moldova, relevante pentru telespectatorii moldoveni

* Cu 4 ani în urmă (2019) Comisia Europeană, condusă de politiciana germană Ursula von der Leyen, şi-a început mandatul de cinci ani

* Cu doar 1 an în urmă (2022) „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” a fost înscrisă pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității, în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial care a avut loc la Rabat, în Maroc, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2022. Înscrierea în Lista reprezentativă asigură o mai bună conștientizare a valorii acestei arte tradiționale, care a devenit, în ultimele decenii, un reper important de identitate națională, precum și a necesității de protecție a practicilor specifice de creație transmise din generație în generație, în cadrul comunităților de pe ambele maluri ale Prutului

 

Aniversări – Comemorări

 

– Unirea Transilvaniei cu România. Sărbătoare naţională. Te Deum (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– 1869: S-a născut actorul Ion (Iancu) Brezeanu (m. 1940)

 

– 1880: S-a născut matematiciana Vera Myller, prima femeie profesor universitar din România; a întemeiat, la Iași, alături de soțul ei, în 1912, Seminarul Matematic Ieșean și o bogată bibliotecă, punând bazele unei puternice școli în acest oraș; la 1 noiembrie 1918 a devenit prima femeie profesor universitar din România într-o disciplină științifică, predând algebra superioară și teoria funcțiilor la Universitatea din Iași (m. 1970)

 

– 1882: S-a născut Giorge Pascu, lingvist, istoric literar şi folclorist (m. 1951)

 

– 1892, 1/13: S-a născut Cezar Petrescu, prozator, gazetar şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1961)

 

– 1911: S-a născut prozatorul Ieronim Şerbu (pseudonimul lui Afon Herz Erick); împreună cu Dan Petraşincu a fondat revista „Discobolul” (1932) (m. 1972). NOTĂ: Unele surse, printre care și Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002), dau naşterea la 2.XII.1911

 

– 1917: S-a născut dirijorul de cor Ion Vanica; fondatorul (alături de Dumitru D. Botez) şi primul dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (m. 1981)

 

– 1918: S-a născut (la Volintiri/Cetatea Albă, azi în Ucraina) Ludmila Ghiţescu, poetă şi prozatoare (m. 1991) – 105 ani

 

– 1925: S-a născut Andrei Scrima (numele de autor André Scrima), teolog ortodox, filosof, matematician și profesor; membru al Grupului „Rugul Aprins“ de la Antim; arhimandrit al Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopol, reprezentant personal al Patriarhului ecumenic Athenagoras la Conciliul Vatican II (1963–1965); a jucat un rol istoric în ridicarea anatemei de la Marea Schismă din 1054, pregătind întîlnirea istorică, din 1964, de la Ierusalim dintre Patriarhului ecumenic Athenagoras I al Constantinopolului şi Papa Paul al VI-lea; a contribuit în mod esenţial la revigorarea tradiţiei monahale răsăritene în Patriarhia Antiohiei, la Mănăstirea Deir el Harf din munţii Libanului (m. 2000)

 

– 1927: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (m. 1984)

 

– 1930: S-a născut prof. dr. Ioan-Alexandru Oproiu, fost preşedinte de onoare al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie și membru al Societății Americane de Gastroenterologie, Societății Franceze de Gastroenterologie, Societății Franceze de Endoscopie Digestivă și al Societății Italiene de Endoscopie digestivă (m. 2020)

 

– 1931: S-a născut Johnny Răducanu, contrabasist, pianist, compozitor şi aranjor de muzică de jazz (supranumit „Mr. Jazz of Romania”) (m. 2011)

 

– 1934: S-a născut poeta Florenţa Albu (m. 2000)

 

– 1934: S-a născut Platon Pardău, prozator, poet, dramaturg, ziarist şi profesor (m. 2002)

 

– 1934: S-a născut actorul, scenaristul şi scriitorul Ştefan Radof (m. 2012)

 

– 1938: S-a născut actorul Valeriu (Doru) Popescu; stabilit în Franţa (în 1970) revine în ţară în 1995 (m. 2005) – 85 de ani

 

– 1945: S-a născut fostul handbalist Ghiţă Licu; a făcut carieră la Dinamo mai întâi ca jucător şi apoi ca antrenor. De la Dinamo a fost convocat în echipa naţională, cu care a câştigat două titluri mondiale în 1970 şi 1974, dar şi medaliile olimpice, de bronz, la Munchen în 1972, şi de argint, la Montreal, în 1976 (m. 2014)

 

– 1946: S-a născut artista plastică şi bijutiera Marieta Pamfil, membră a Uniunii Artistiștilor Plastici din România, filiala Timișoara (m. 2020)

 

– 1948: A murit Mihail Chirnoagă, prozator şi critic literar (n. 1913) – 75 de ani

 

– 1960: S-a născut soprana și profesoara Leontina Văduva (numele la naştere: Liliana Ciobanu); stabilită în Franţa, ţară care i-a acordat în 1999 „Legiunea de Onoare pentru Merite Artistice”; fiica Mariei Ciobanu, cunoscuta cântăreaţă de muzică populară

 

– 1960: A murit compozitorul Ion Vasilescu (n. 1903)

 

– 1968: A murit compozitorul, dirijorul, regizorul de operă și baritonul Nicolae Bretan (n. 1887) – 55 de ani

 

– 1977: A murit Petre Constantinescu-Iaşi, istoric (specialist în istoria modernă şi contemporană a României; autor de studii în domeniul bizantinologiei, al legăturilor istorice şi culturale dintre români şi popoarele vecine), om politic comunist (a ocupat funcţii importante în aparatul de stat); membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1892)

 

– 1981: A murit Petre Botezatu, logician, filosof, estetician, critic muzical şi profesor; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (n. 1911)

 

– 1989: A murit Ion Roman, istoric literar, editor şi traducător (din literatura germană) (n. 1917)

 

– 1994: A murit compozitorul, muzicologul și profesorul Mircea Chiriac (n. 1919)

 

– 1995: A murit Meliusz Jószef, poet, traducător şi publicist de limbă maghiară din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1909)

 

– 1997: A murit Ştefan Milcu, medic, biolog şi antropolog; creatorul endocrinologiei moderne în România; considerat pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie; membru titular al Academiei Române din 1948, vicepreşedinte al acestui for (1963-1974) (n. 1903)

 

– 2000: A murit publicistul Florin Gabriel Mărculescu; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice (n. 1940)

 

– 2006: A murit pictorul Petre Achiţenie (n. 1929)

 

– 2008: A murit Aurel Vernescu, triplu medaliat olimpic la kaiac şi port-drapel al României la ediţiile din 1964, 1968 şi 1972 ale Jocurilor Olimpice;  a obţinut două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo (1964), în probele kaiac 1 – 500 m şi kaiac 4 – 1000 m.; s-a clasat pe locul doi la München (1972), în proba de k4 – 1000 m, fiind considerat unul dintre cei mai buni kaiacişti ai României din toate timpurile (n. 1939) – 15 ani

 

– 2011: A murit regizorul de film şi scenaristul Andrei Blaier (n. 1933)

 

– 2011: A murit Leon Volovici, istoric literar israelian, originar din România (n. 1938)

 

– 2012: A murit Eugen Mandric, producător, regizor de film, scenarist, scriitor, publicist (n. 1930)

 

– 2012: A murit cineastul Dumitru Călugăru; a realizat peste o sută de filme de scurt metraj şi documentare (n. 1949)

 

– 2020: A murit Gabriel Ştrempel (prenumele la naștere: Gavril), istoric al culturii, filolog, editor şi bibliograf; ca director adjunct (din 1975) şi apoi ca director general (1993-2006) al Bibliotecii Academiei Române a avut o contribuţie majoră la îmbogăţirea colecţiilor, la repertorizarea întregii producţii de carte şi la apariţia unor volume de mare însemnătate; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1926)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Brasilia: Brazilia preia de la India preşedinţia anuală a G20

 

– Dubai: Papa Francisc va avea aproape o zi întreagă de întâlniri bilaterale cu liderii mondiali care vor participa luna viitoare la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP28) de la Dubai. Suveranul pontif se va afla la Dubai în perioada 1 – 3 decembrie. Conferinţa se va desfăşura între 30 noiembrie şi 12 decembrie. După ce va susţine un discurs în cadrul conferinţei în dimineaţa zilei de 2 decembrie, Papa Francisc va participa la două sesiuni de întâlniri private în aceeaşi zi

 

– Atlanta, SUA: Dezbatere la Fox News între guvernatorul Californiei Gavin Newsom și Ron DeSantis din Florida

 

– Franța: S&P Global Ratings își actualizează ratingul

 

– Berna, Elveția: Date privind PIB-ul pe al treilea trimestru (estimare) – Seco

 

– Paris: Deliberări în procesul privind hacking-ul masiv al platformei financiare americane Platypus

 

– New York: Filmul lui Beyoncé, „Renaștere”, ajunge în cinematografe

 

– Riad: Fotbal – Campionatul Arabiei Saudite: Al Hilal – Al Nassr

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA” („World AIDS Day”); a fost instituită de ONU în 1988 (- 35 de ani), prin Rezoluţia 43/15, pentru a sensibiliza opinia publică şi a exprima solidaritatea cu persoanele afectate de această maladie

 

– Ziua naţională a Republicii Centrafricane; aniversarea proclamării republicii/1958 – 65 de ani

 

– 1455: A murit sculptorul florentin Lorenzo Ghiberti, reprezentant de seamă al renascentismului timpuriu (n. 1378)

 

– 1709: S-a născut Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (m. 1789)

 

– 1709: A murit Abraham a Sancta Clara, scriitor austriac, precursor al romantismului baroc și unul dintre primii fabuliști de limbă germană (n. 1644)

 

– 1716: S-a născut sculptorul francez Étienne-Maurice Falconet (m. 1791)

 

– 1729: S-a născut compozitorul italian Giuseppe Sarti (m. 1802)

 

– 1743: S-a născut Martin Heinrich Klaproth, chimist şi farmacist german; a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea metodologiei chimiei analitice şi mineralogiei; descoperitorul zirconiului, uraniului şi ceriului (1803) (m. 1817) – 280 de ani

 

– 1761: S-a născut (la Strasbourg, Franţa) Marie Tussaud (pe numele adevărat Marie Grosholtz), fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară” din Londra, ce-i poartă numele (m. 1850)

 

– 1866: A murit Sir George Everest, inginer militar şi geodez britanic; conducător (din 1823) al Serviciului geodezic al Indiei; numele lui a fost atribuit de britanici celui mai înalt vârf de pe Pământ (azi Chomolungma/8.850 m) din munţii Himalaya (n. 1790)

 

– 1867: S-a născut Ignacy Moscicky, fizician şi om politic polonez; autorul unei importante invenţii, condensatorul electric (1904); preşedinte al R. Polone în perioada iunie 1926 – septembrie 1939; membru de onoare străin al Academiei Române (1937) (m. 1946)

 

– 1873, 1/13: S-a născut Valeri Iakovlevici Briusov, poet, prozator, dramaturg, translator, critic și istoric rus; a fost unul din principalii reprezentanți au curentului simbolist din literatura rusă (m. 1924) – 150 de ani

 

– 1925: S-a născut biochimistul american Martin Rodbell; Premiul Nobel pentru medicină în 1994, împreună cu conaţionalul său Alfred Gilman, pentru descoperirea proteinelor G şi rolul jucat de acestea în sistemul de transducţie a semnalelor în comunicarea celulară (m. 1998)

 

– 1933: S-a născut balerina şi coregrafa franceză Violette Verdy (nume real: Nelly Armande Guillerm), fostă directoare a Baletului Operei din Paris şi a altor companii de talie mondială (m. 2016) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut cântăreţul american de muzică soul Billy Paul (nume real: Paul Williams) (m. 2016)

 

– 1935: S-a născut Woody Allen (pseudonimul lui Allen Stewart Königsberg), regizor de film, scenarist, actor şi scriitor american

 

– 1941: S-a născut Federico Faggin, fizician, inginer, inventator și antreprenor italian-american; cunoscut pentru proiectarea primului microprocesor comercial, Intel 4004, împreună cu Ted Hoff și Stanley Mazor

 

– 1944: S-a născut, în Maroc, scriitorul francez Daniel Pennac (numele adevărat Daniel Pennacchioni)

 

– 1945: S-a născut actriţa de film, comediana şi cântăreaţa americană Bette Midler

 

– 1962: A murit Henri Wallon, filosof, psiholog, neuropsihiatru, pedagog şi om politic francez; specialist în psihologia infantilă; în studiile sale s-a aplecat îndeosebi asupra evoluţiei psihice a copilului, a genezei conştiinţei şi gândirii acestuia, ca şi asupra rolului societăţii în dezvoltarea personalităţii sale; membru corespondent străin al Academiei Române (1957) (n. 1879)

 

– 1971: S-a născut Baek Heena, scriitoare sud-coreeană și ilustratoare de cărți pentru copii

 

– 1973: A murit David Ben-Gurion, om politic israelian; unul dintre întemeietorii statului Israel (întâiul premier al Guvernului, între anii 1948 şi 1953; respectiv, 1955 şi 1963); el este cel care a rostit declaraţia de independenţă de la 14 mai 1948 (n. 1886) – 50 de ani

 

– 1951: S-a născut actorul american de film, teatru și televiziune Treat Williams, cunoscut pentru rolurile din serialul ”Everwood” şi din lungmetrajul ”Hair” (m. 2023, în urma unui accident de motocicletă)

 

– 1991: A murit economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru economie în 1982 (n. 1911)

 

– 1997: A murit violonistul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (n. 1908)

 

– 2006: A murit Claude Jade, actriță franceză (n. 1948)

 

– 2011: A murit scriitoarea germană Christa Wolf, cea mai cunoscută romancieră din fosta RDG (n. 1929)

 

– 2020: A murit Eduardo Lourenço, scriitor, filosof, eseist, profesor universitar și critic literar portughez; a primit Premiul Camões în 1996, cel mai important premiu literar pentru limba portugheză (n. 1923)

 

– 2020: A murit Hugh Keays-Byrne, actor britanic-australian și regizor de film (n. 1947)

 

– 2022: A murit actriţa franceză Mylène Demongeot (nume la naștere Marie-Hélène Demongeot), populară vedetă de cinema, cu o carieră de 70 de ani; militantă pentru mediu şi drepturile animalelor (n. 1935) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie