CAS Constanța vine cu precizări legate de programul cu publicul pe durata protestului angajaților
Publicat de Adina Sîrbu, 2 noiembrie 2023, 12:14
Într-un comunicat, CAS Constanța atrage atenția că, pe durata protestului, angajații nu vor procesa solicitările cetățenilor, indiferent de modul în care sunt transmise:
Având în vedere Notificarea pe care instituția noastră a primit-o de la Sindicatul CAS Tomis Constanța, cu privire la mișcările de protest ale salariaților, revenim cu următoarele precizări:
“Începând cu data de 02.11.2023, până la noi dispoziții, în intervalul ora 09:00 – 16:00, semnatarii protestului, nu vor lucra cu publicul (asigurații, angajatori și furnizori) atât în ceea ce privește relația directă cu publicul prin ghișeu, cât și privind procesarea cererilor transmise prin poștă sau electronic.”
Facem apel la înțelegerea asiguraților județului Constanța și îi rugăm să nu se deplaseze la instituție în intervalul menționat, având în vedere că solicitările nu le vor putea fi rezolvate.
Reamintim, astăzi, angajații de la CNAS, Casele Județene și ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești au declanșat un protest, nemulțumiți de nivelul de salarizare. Activitatea cu publicul va fi blocată, pe perioadă nedeterminată, iar angajații caselor de sănătate vor protesta în birouri până când vor primi salarii mai mari.
Redactor: Adina Sîrbu