Lucrările la World Trade Center Constanţa, reluate după 8 ani de pauză
Publicat de Adina Sîrbu, 2 martie 2015, 07:13
Lucrările la mall-ul de pe strada Traian au fost reluate.
Investitorii vor continua ridicarea complexului comercial, după ce valea portului a fost stabilizată, astfel că nu mai există riscul ca strada Traian să o ia la vale, iar blocurile din zonă sunt în siguranţă.
Valoarea lucrărilor efectuate până acum se ridică la peste 40 de milioane de euro, din care 11 milioane au fost pentru intervenţiile de urgenţă.
Acestea au constat în ranforsarea străzii, prin montarea a 144 de piloni de fundaţie, din beton şi structuri metalice.
Proiectul viitorului World Trade Center include un hotel de patru stele, un mall, două clădiri de birouri, o zonă de divertisment, un institut de artă contemporană şi o parcare subterană de 1.500 de locuri, în suprafaţă totală de 130.000 de mp.