CONSTANȚA: Trafic restricționat la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Secerișului
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 octombrie 2023, 08:20
Vineri, 6 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 12:00, accesul la dreapta dinspre bulevardul Alexandru Lăpușneanu pe strada Secerișului este restricționat pentru buna desfășurare a lucrărilor de frezare a carosabilului.
Traficul rutier va fi reorganizat, accesul pe strada Secerișului se va realiza pe 3 benzi de circulație, iar intrarea în bulevardul Alexandru Lăpușneanu se va face tot pe 3 benzi.
“Rugăm participanții la trafic să evite această intersecție în intervalul orar menționat, folosind rute alternative. Facem apel la șoferi să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor temporare de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se execută lucrări”, transmite Primăria Municipiului Constanța.
Lucrările fac parte din proiectul de îmbunătățire a mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia (bulevardul 1 Decembrie 1918 și bulevardul Alexandru Lăpușneanu).
În ceea ce privește amenajările urbane, acest sector de drum va fi dotat cu stații de transport public modernizate, mobilier urban inteligent alimentat de energie solară prevăzut cu senzori pentru măsurarea calității aerului, sisteme de informare cetățeni cu mesaje variabile, o rețea nouă de iluminat public pentru carosabil, iluminat smart la trecerile pentru pietoni, spații verzi și sistem de irigații.