Institutul Francez din România a organizat o expoziție itinerantă de fotografie, realizată cu sprijinul federațiilor de rugby din România şi Franța
Publicat de Doina Sirbu, 29 septembrie 2023, 13:52
Pe durata desfășurării Cupei Mondiale de Rugby din Franța (8 septembrie – 28 octombrie), Institutul Francez din România a organizat o expoziție itinerantă de fotografie, realizată cu sprijinul federațiilor de rugby din România şi Franța. Alianța Franceză din Constanța a găzduit această expoziție de fotografie, ce reprezintă cele două națiuni, și a invitat rugbiștii seniori de la Clubul Municipal Constanța să o admire.
O expoziție inedită este găzduită de Alianța Franceză din Constanța. Despre ce este vorba aflăm de la președintele acesteia, profesor Marilena Mitrenga.
“Este o expoziție care a fost gândită de Institutul Francez din România și realizată prin sprijinul Federației Române de Rugby și Federației Franceze de Rugby. Sigur că noi, cunoscând tradiția orașului Constanța și a echipelor de rugby pe care le-a dat acest oraș și a performanțelor deosebite care s-au realizat aici, parcă am simțit că n-am putea lăsa să treacă acest eveniment pe lângă noi și am solicitat și noi expoziția, motiv pentru care am luat legătura cu Clubul Sportiv Municipal și ni s-a părut absolut firesc ca dumnealor să poată veni, să se bucure de câteva fotografii care surprind pentru unii, poate momente absolut inedite pentru ceilalți, momente pe care și-ar dori să le trăiască. Surprind, de asemenea, câteva biografii ale sportivilor, ale echipelor din Franța și din România”, spune Marilena Mitrenga.
Antrenorul echipei de rugby seniori ai Clubului Municipal Sportiv Constanța, Radu Mocanu, și-a adus elevii să vadă expoziția.
“Împreună cu acești copii, am avut un fel de călătorie. Am plecat de la juniori, am ieșit campioni la tineret la Under 20 și acum ne luptăm și reprezentăm Constanța la seniori. Pentru noi este o onoare să fim alături de dumneavoastră pentru că știm ce a reprezentat pentru noi Franța, meciurile din trecut dintre România și Franța și toată această tradiție și istorie de care suntem legați și sperăm să o putem să ducem mai departe, deși în momentul de față nu reușim să mai ținem așa standardele sus cum am fost obișnuiți la rugby. Ne punem speranța în tineri și avut meciuri cu cele mai puternice echipe din lume și dacă ne gândim la Africa de Sud și la Irlanda, chiar și Scoția au fost în primele cinci echipe din lume”, a spus Radu Mocanu.
Cum sunteți ca echipă?
“Suntem o echipă foarte unită și ne ajutăm mereu când avem nevoie, mai ales la antrenamente. Când dăm de greu, mai ales în meciuri, suntem mereu unul lângă celălalt. Eu joc deschidere la grămadă”, ne-a spus un jucător.
“Este pregătit de mic, are o inimă pe atât de mare. Este sufletul echipei. A jucat în toate meciurile noastre și a marcat cele mai multe puncte. Anul trecut, la seniori am luat locul doi la rugby în 7 și anul ăsta ne batem pentru titlul la rugby în 7 și sperăm noi pentru o poziție cât mai bună și la rugby în 15”, a mai adăugat Radu Mocanu.
Redactor: Cecilia Pătrăhău / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Cecilia Pătrăhău