O firmă poloneză a câștigat licitația pentru achiziția a 20 de noi trenuri electrice, destinate transportului de călători
Publicat de Adina Sîrbu, 14 septembrie 2023, 17:42
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a desemnat o societate poloneză drept câștigătoare a licitaţiei pentru achiziţia a 20 de rame electrice destinate transportului feroviar pentru călători, de mediu şi lung parcurs.
Finantarea proiectului de achiziție a trenurilor electrice RE-IR2 este asigurată prin PNRR și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Contractul prevede şi serviciile de mentenanţă pe o perioadă de 15 ani, precum și o clauză privind posibilitatea suplimentării cu 9 trenuri electrice inter-regionale.
Valoarea totală estimată a achiziţiei este cuprinsă între 1,2 miliarde de lei şi aproximativ 2,3 de milioane de lei.
Ramele electrice RE-IR2 vor fi utilizate, în cadrul contractelor de servicii publice atribuite în baza HG 1453/2022, pe următoarele rute:
- Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov;
- Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria- Târgu Jiu – Craiova;
- Brașov – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău- Pașcani-Iași/Suceava;
- Galați – Mărășești – Bacău – Pașcani – lași/Suceava;
- Galați-Brăila – Făurei – Fetești – Constanța (Mangalia);
- Mangalia – Constanța – Fetești – Brăila – Mărășești – Bacău -Pașcani – Iași/Suceava;
- (Giurgiu) București – Ciulnița – Călărași.
După finalizarea electrificării, trenurile vor fi operate și pe următoarele rute de circulație:
- Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov;
- Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova – Calafat.
Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea contestaților/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire – informează AFR.
Sursă și foto: AFR/ Redactor: Adina Sîrbu