CONSTANȚA: Restricții pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între Trocadero și Casa de Cultură
Publicat de Adina Sîrbu, 28 august 2023, 15:25
Lucrările de asfaltare a carosabilului pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între Trocadero și Casa de Cultură, se reiau marți dimineață.
Echipele societății contractate pentru modernizarea și reabilitarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu reîncep așternerea covorului asfaltic între Trocadero și Casa de Cultură.
Lucrările se vor derula treptat, astfel că vor fi impuse restricții de trafic pe câte un sens, pe o lungime de 500 m.
Mâine dimineață se va lucra pe tronsonul cuprins între Trocadero și strada Nicolae Iorga, pe partea stângă.
Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, se va restricționa accesul pe strada Nicolae Iorga.
Municipalitatea face din nou apel la conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.
Sursă și foto: Primăria Constanța/ Redactor online: Adina Sîrbu