Accident grav cu şase victime pe DN39, la intrare în staţiunea Neptun
Publicat de Doina Sirbu, 28 august 2023, 11:35
UPDATE
ISU Dobrogea a anunţat că cinci dintre victime au fost transportate la spitalul de la Mangalia, cu ambulanţele SAJ şi SMURD, iar cea de-a şasea a fost transportată la spital de elicopterul SMURD.
Stire iniţială
ISU Dobrogea a anunţat că astăzi, în jurul orei 12.00, a avut loc un accident rutier grav pe DN39, la intrare în staţiunea Neptun. Coliziunea s-a produs între un microbuz şi un autoturism.
În urma impactului șase persoane au fost rănite. La fața locului intervine elicopterul SMURD, o autospecială cu apă și spumă din Mangalia, un echipaj SMURD B2 Tuzla, dar și două ambulanțe de la SAJ.
“Patru dintre victime sunt transportate la spitalul județean Constanța, iar alte două la spitalul din Mangalia”, a precizat dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța.
Potrivit medicilor prezenţi la faţa locului, victimele au politraumatisme, dar sunt conştiente şi cooperante.
Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: ISGU