Calendarul zilei – 22 august
Publicat de Codrin RAITA, 22 august 2023, 05:00 / actualizat: 30 august 2023, 14:01
S-a întâmplat într-o zi de 22 august
* Se împlinesc 790 de ani (1233) de când apărea prima menţiune documentară a unui ban de Severin, în persoana lui Luca. În felul acesta era menţionată a doua funcţie din Ţara Românească
* Cu 567 de ani în urmă (1456) Vlad Ţepeş (1456-1462; nov. – dec. 1476) a pătruns în Ţara Românească, l-a înfrânt şi ucis pe Vladislav al II-lea, ceea ce a dus la începutul domniei lui Vlad Ţepeş, fiul lui Vlad Dracul, în această regiune
* Acum 538 de ani (1485) a avut loc Bătălia de la Bosworth, în care regele Richard al III-lea a fost înfrânt și ucis, iar Henric de Richmond s-a încoronat rege al Angliei (30 octombrie 1485) sub numele de Henric al VII-lea, întemeind dinastia Tudorilor. Acest eveniment a însemnat sfârșitul „Războiului celor două Roze”
* În urmă cu 238 de ani (1785) a avut loc promulgarea patentei împăratului german Iosif al II-lea (născut Joseph Benedikt August Johann Anton Michael Adam în Casa de Habsburg), împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, 1765-1790, şi rege al Ungariei şi Boemiei, 1780-1790) de „desfiinţare a iobăgiei în Transilvania”, prin care li se recunoştea ţăranilor dreptul de strămutare şi se interzicea alungarea lor de pe moşie fără un motiv legal
* Cu 114 ani în urmă (1909) a avut loc, la Reims (Franţa), primul miting aviatic internaţional din lume, la care au participat 38 de avioane franceze şi americane
* Acum 38 de ani (1985) a fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul Ceramicii şi Sticlei din incinta Palatului Știrbei. Tematica muzeului scoate în evidență virtuțile artistice ale prelucrării lutului și făcea o trecere prin toate etapele prelucrării acestui material: veselă de uz casnic, sticlărie și porțelanuri. În anul 1988, în acest muzeu a avut loc și prima ediție a Salonului anual de sticlărie și ceramică
* În urmă cu 33 de ani (1990) a fost adoptată Declaraţia privind suveranitatea de stat a Republicii Turkmenistan, de la 27 octombrie 1991 fiind stat independent. Actualul preşedinte al ţării este Gurbangulî Berdîmuhamedov
* Acum 12 ani (2011) unicul papirus din România şi cel mai vechi din Europa a fost predat oficial de specialiştii ruşi muzeografilor de la Mangalia. Papirusul, descoperit în 1959, la Mangalia a fost trimis la Moscova pentru restaurare şi conservare şi nu s-a mai ştiut nimic despre el timp de o jumătate de secol
Aniversări – Comemorări
– Sf. Fecioară Maria, Regină (Calendarul Romano-Catolic 2023)
– „Ziua Municipiului Arad” declarată prin Hotărârea nr. 296 din 21 august 2004 a Consiliului Local al Municipiului Arad. Data este dedicată zilei de 22 august 1834, zi în care Aradul a primit în mod solemn Titlul de Oraş Liber Regesc din partea împăratului Francisc I (atunci Aradul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar). Autonomia administrativ-fiscală obţinută prin ridicarea la rangul de Oraş Liber Regesc a fost încununarea unui întreg secol de eforturi politice şi financiare depuse de comunitatea arădeană, care aspira la „eliberarea economică” şi a generat un avânt economic deosebit, care în următoarele decenii a adus prosperitate generală şi a făcut din Arad cel mai important centru economic din Transilvania
– 1820: S-a născut omul politic Manolache Costache Epureanu; a deţinut funcţia de prim-ministru în anii 1869, 1870 (guvernul „Cloşca cu puii de aur”) şi 1876; în ultima sa guvernare, Epureanu, împreună cu Mihail Kogălniceanu, ministru de externe, a acţionat în vederea realizării Independenţei pe cale diplomatică prin cunoscutul memoriu adresat puterilor europene; lui i se datorează reorganizarea cluburilor conservatoare şi înfiinţarea, de fapt, a Partidului Conservator în februarie 1880 (m. 1880, la Schleangenbad, în Germania)
– 1862: S-a născut (la Kecskemet, Ungaria) Pósta Béla, arheolog (al epocii migraţiunii popoarelor) şi istoric al artei şi culturii; unul dintre primii cercetători ai epocii feudale timpurii din Transilvania (m. 1919, la Cluj)
– 1882: S-a născut Augustin Maior, fizician, pedagog şi inventator; a pus bazele telefoniei multiple; fondatorul Şcolii de Fizică Teoretică de la Universitatea din Cluj; membru post-mortem al Academiei Române din 2012 (m. 1963)
– 1890: A murit Vasile Alecsandri, poet, prozator, dramaturg, om politic şi diplomat; membru fondator (1866) şi membru de onoare (1871) al Societăţii Academice Române (n. 1818). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 menționează ca dată a naşterii 21.VII.1821 sau 14.VI.1818. Vasile Alecsandri susţinea că s-a născut pe 21.VII.1821, dar, de la descoperirea actului de naştere, în toate lucrările de istorie literară documentate apare indicat anul 1818
– 1892: S-a născut Victor Daimaca, astronom şi matematician; cercetări de astronomie fotografică; a descoperit, în 1943, două comete care-i poartă numele (m. 1969)
– 1897: S-a născut Sandu Albu, violonist şi compozitor (m. 1978)
– 1897: S-a născut (la Aminciu/Grecia, într-o familie de aromâni) Sterie Diamandi, biograf şi eseist; prin câteva lucrări de succes, Diamandi a ilustrat o specie a literaturii de frontieră la modă în perioada interbelică: biografia (m. 1981)
– 1904: S-a născut sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (m. 1966)
– 1917: S-a născut Alexandru Piru, critic şi istoric literar, profesor; membru post-mortem al Academiei Române (2006) (m. 1993)
– 1917: A murit eroina Ecaterina Teodoroiu (numele real: Cătălina Vasile Toderiu), supranumită „Eroina de la Jiu”; participând voluntar la primul război mondial, s-a remarcat în luptele de pe Jiu (octombrie-noiembrie 1916); a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care-l comanda ca sublocotenent, în timpul bătăliei de la Varniţa şi Muncelu (n. 1894). NOTĂ: În anul 2021 Ecaterina Teodoroiu a fost declarată „erou al naţiunii române” „pentru rolul marcant, curajul, eroismul şi sacrificiul ei din timpul Primului Război Mondial”
– 1919: S-a născut numismatul Octavian Iliescu; s-a concentrat asupra studiului monedelor din epoca medievală; prodigioasă activitate şi în medalistică şi în sigilografie (m. 2009)
– 1926: S-a născut Mihai Constantinescu, violonist, poet şi profesor (m. 1987)
– 1931: S-a născut Alice Mănoiu, critic de film şi jurnalistă (m. 2020)
– 1941: S-a născut Radu Dobre Basarab, actor, profesor şi regizor la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu; fondator al Societăţii literare „Radu Stanca” şi al „Clubului de jazz” din oraş (m. 2009)
– 1956: S-a născut sculptorul şi pictorul Marian Zidaru
– 1968: S-a născut pictorul și graficianul Sorin Adam (m. 2022) – 55 de ani
– 1972: A murit fizicianul, profesorul și inventatorul Ştefan Procopiu; contribuţii în domeniile electromagneticii şi termodinamicii; a descoperit efectul Procopiu de depolarizare a luminii; a ajuns pe căi proprii la noţiunea de magneton înaintea fizicianului danez Niels Bohr şi independent de acesta (1912); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890)
– 1977: A murit zoologul Theodor Buşniţă; contribuţii în domeniile ihtiologiei şi hidrobiologiei; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1900, la Chişinău, azi în R. Moldova)
– 1981: A murit Saşa Pană (pseudonimul lui Alexandru Binder), poet şi prozator (n. 1902)
– 1985: A murit actorul Octavian Cotescu (n. 1931)
– 1991: S-a născut Irina Rimes, cântăreață și compozitoare din Republica Moldova, care în prezent activează și locuiește în București
– 1994: A murit pictorul Vespasian Lungu (n. 1927)
– 1995: S-a născut gimnasta Diana Bulimar, medaliată cu aur în proba pe echipe la Campionatele Europene de Gimnastică de la Sofia, în anul 2014
– 1999: A murit Tudor Popescu (prenumele la naştere: Teodor), dramaturg şi prozator (n. 1930)
– 2000: A murit compozitorul Harry Maiorovici (n. 1918)
– 2002: A murit, la Neuchâtel, în Elveţia, Horia Liman, scriitor şi publicist elveţian de origine română (n. 1912)
– 2006: A murit compozitorul Laurenţiu Profeta (n. 1925)
– 2011: A murit criticul de film Viorica Bucur, realizatoare de emisiuni de televiziune şi profesor de istorie a filmului la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti; cunoscută mai ales pentru emisiunea „Gala desenului animat”, difuzată între anii 1974 – 1992 la Televiziunea Naţională (n. 1946)
– 2014: A murit actorul Florin Blănărescu (n. 1921)
– 2019: A murit Florin Costinescu, poet și publicist-comentator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (n. 1938)
– 2022: A murit Capriel Dedeian, chitarist și compozitor român de origine armeană, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (n. 1960) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Bangkok, Thailanda: Nou vot în Parlament pentru alegerea unui prim-ministru
– Phnom Penh, Cambogia: Parlamentul îl alege pe Hun Manet în funcția de șef al țării pentru a-și înlocui tatăl
-Kampala, Uganda: Urmează o informare de la Ministerul Apărării privind operațiunea militară din RD Congo
– Johannesburg: Africa de Sud va găzdui cel de-al 15-lea summit BRICS, care reunește Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud (22 – 24 aug.). Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva participă la summitul BRICS de la Johannesburg.
– Angoulême, Franța: A 16-a ediție a FFA – Festivalul Filmului francofon de la Angoulême (22 – 27 aug.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internațională pentru Comemorarea Victimelor Actelor de Violență Comise în numele Religiei sau al Credinței”, stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, printr-o rezoluție adoptată la 28 mai 2019, ca o consecință firească a datelor și statisticilor care arată că persecuția împotriva credincioșilor de diferite religii a atins cote alarmante la nivel mondial, continuând să se intensifice. Conform raportului organizației „Aid to the Church in Need”, se estimează că „o treime din populația lumii suferă de persecuție pe motive religioase, într-o formă sau în alta, iar creștinii constituie grupul cel mai persecutat”
– 1540: A murit Guillaume Budé (numele latinizat Budaeus), umanist, diplomat, filolog și elenist francez (n. 1468)
– 1599: A murit compozitorul italian Luca Marenzio (n. 1553 sau 1554)
– 1647: S-a născut Denis Papin, medic şi fizician francez, unul dintre inventatorii maşinii cu abur; a inventat cazanul cu abur („oala lui P”, 1680); a stabilit relaţia dintre temperatura de fierbere a apei şi presiune (m. ~1712, la Londra)
– 1806: A murit Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (n. 1732)
– 1850: A murit poetul german Nikolaus Lenau (n. 1802, lângă Timişoara, care aparţinea, la vremea aceea, Ungariei)
– 1860: S-a născut inginerul german Paul Nipkow, inventatorul dispozitivului optico-mecanic (discul Nipkow) pentru analiza şi sinteza imaginii de televiziune (1884), înlocuit astăzi cu sisteme electronice (m. 1940)
– 1862: S-a născut compozitorul francez Claude Debussy; primul impresionist şi primul creator modern din istoria muzicii (m. 1918)
– 1883, 22.VIII/3.IX: A murit scriitorul rus Ivan Turgheniev (n. 1818) – 140 de ani
– 1902: S-a născut Leni Riefenstahl, dansatoare germană, regizoare de film şi fotografă; renumită personalitate a cinematografului nazist; filmele sale constituie adevărate documente asupra epocii, susceptibile de a contribui la înţelegerea fenomenului psihologic şi social pe care l-a reprezentat hitlerismul (supranumită şi „cineasta lui Hitler”) (m. 2003)
– 1904: S-a născut Deng Xiaoping, om politic comunist chinez; secretar general (1956-1967) şi vicepreşedinte (din 1977) al CC al Partidului Comunist Chinez; vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1954, 1975-1976, 1977-1980); a contribuit la iniţierea unui amplu program reformator al societăţii chineze (m. 1997)
– 1917: S-a născut John Lee Hooker, cântăreţ american de blues, compozitor şi chitarist (m. 2001)
– 1920: S-a născut Ray Douglas Bradbury, scriitor american de romane SF, fantasy, horror şi mister; a publicat de-a lungul carierei sale peste 500 de titluri, cele mai cunoscute fiind romanul „Fahrenheit 451” şi „Cronicile marţiene” (m. 2012)
– 1921: S-a născut Bernard D’Espagnat, fizician și filosof francez (m. 2015)
– 1925: S-a născut actriţa britanică Honor Blackman (m. 2020)
– 1928: S-a născut Karlheinz Stockhausen, compozitor şi muzicolog german (m. 2007) – 95 de ani
– 1936: S-a născut compozitorul şi chitaristul afro-american Chuck Brown, creatorul stilului „Go-Go”, un subcurent al stilului funky, foarte popular în comunitatea de culoare din Washington în anii ‘80 ai secolului al XX-lea (m. 2012)
– 1940: A murit fizicianul englez Oliver Joseph Lodge (n. 1851)
– 1958: A murit scriitorul francez Roger Martin du Gard; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1937 (n. 1881) – 65 de ani
– 1963: S-a născut Tori Amos (născută Myra Ellen Amos), cântăreaţă, pianistă şi compozitoare americană – 60 de ani
– 2010: A murit nutriţionistul francez Michel Montignac; a pus bazele regimului disociat (n. 1944)
– 2011: A murit compozitorul şi producătorul american Nickolas Ashford, autorul unor piese celebre lansate de casa Motown, precum „Ain’t No Mountain High Enough”, „Reach Out And Touch Somebody’s Hand” şi „I’m Every Woman” (n. 1942)
– 2012: A murit actorul american Jeffrey Stone (n. 1926)
– 2016: A murit muzicianul de jazz şi compozitorul belgian-american Toots Thielemans (nume real: Jean-Baptiste Frédéric Isidor, Baron Thielemans); considerat regele mondial al muzicuţei (n. 1922)
– 2017: A murit pianistul și profesorul german Aloys Kontarsky (n. 1931)
– 2018: A murit chitaristul american Ed King (nume complet: Edward Calhoun King), fost membru al trupei de rock „Lynyrd Skynyrd” şi unul din compozitorii celebrei piese „Sweet Home Alabama” (n. 1949) – 5 ani
– 2020: A murit Allan Rich (numele real Benjamin Norman Schultz), actor, autor și activist american (n. 1926)
– 2021: A murit saxofonistul şi compozitorul britanic Brian Travers, membru fondator al trupei reggae „UB40”, una dintre cele mai de succes din ţară (n. 1959)