Adversarele celor trei echipe românești în turul al-III-lea din Conference League
Publicat de Claudiu Dobrescu, 5 august 2023, 08:49
Trei echipe de fotbal românești dintre cele patru participante s-au calificat în turul al treilea preliminar din competiția europeană Conference League, după meciurile din manșa a doua disputate Joi seară.
În această fază, Sepsi OSK Sf.Gheorghe va juca împotriva echipei Aktobe din Kazahstan.
Aktobe a trecut în turul al doilea de georgienii de la Torpedo Kutaisi. Viitoarea adversară a echipei Sepsi a câștigat fără emoții meciul tur din deplasare, cu 4-1, dar în manșa secundă a pierdut cu
1-2.Scorul general i-a fost favorabil pentru calificare, 5-3. Aktobe se află în plin campionat în Kazahstan, cu 16 etape deja disputate și este pelocul trei, cu 35 de puncte.
FCSB o va întâlni pe Nordsjaelland din Danemarca, o echipă puternică recunoscută prin jocul în forță. Nordsjaelland este lider in campionatul actual, cu 6 puncte din două etape.
Danezii sunt încrezători că vor trece de FCSB deoarece în sezonul anterior al cupelor europene, echipa bucureșteană a fost umilită in grupe de o altă formatie daneză, Sillkeborg, care s-a impus drastic in dubla manșă (5-0 in deplasare si 5-0 pe teren propriu), însă FCSB a jucat atunci cu multe rezerve având indisponibili peste opt titulari.
Adversara echipei Farul Constanța în turul al -III-a lea este Flora Tallin-campioana Estoniei, formație înființată în 1990, care a devenit campioană națională de treisprezece ori, recent în 2022.
A câștigat de opt ori Cupa Estoniei si de unsprezece ori Supercupa.
Meciurile din tur se vor disputa la 09 și la 10 August, iar cele trei echipe din România vor juca pe teren propriu.
Returul este programat la 16 și la 17 August.Echipele învingătoare în turul al treilea se vor califica în faza play-off din UEFA Conference League, iar învingătoarele vor fi eliminate din competiție.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto UEFA