CONSTANȚA: Bărbați arestați preventiv, pentru furt dintr-o locomotivă
Publicat de Adina Sîrbu, 4 august 2023, 12:17
La data de 3 august a.c., polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, 2 bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În noaptea de 28 spre 29 iulie a.c., aceștia ar fi sustras 9 radiatoare de locomotivă din incinta unei societăți comerciale, din municipiul Constanța, prejudiciul fiind de 27.000 de lei.
Ieri, polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința uneia dintre persoanele bănuite. În urma cercetărilor efectuate, 5 din cele 9 radiatoare sustrase au fost găsite la un centru de colectare de metale feroase, ulterior fiind restituite persoanei vătămate.
Cele două persoane bănuite au fost reținute, pentru 24 de ore, iar ulterior, prezentate instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.
Sursă : IPJ Constanța/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: unsplash.com