Radioul public, premiat la Festivalul „Plaiul meu natal”, de la Ujgorod – Ucraina
Publicat de Bogdan Comșa, 12 septembrie 2014, 19:53
Radioul Public din România a câştigat astăzi, prin Radio Timişoara, premiul al doilea la Festivalul concurs internaţional „Plaiul meu natal”, desfăşurat la Ujgorod, în Ucraina.
Producţia românească premiată cu a doua poziţie a podiumului a fost emisiunea „Tradiţii ale şvabilor bănăţeni din Sântana”, realizată de Adrian Ardelean, de la Radio Timişoara.
Locul al treilea a fost ocupat tot de o producţie în limba română: „Tinereţe fără bătrâneţe”, realizată de Elvira Chilaru, de la Redacţia în limba română a Companiei de radio şi televiziune din Ujgorod.
Premiul întâi a fost acordat emisiunii ” În căutarea istoriei pierdute”, realizate la postul de radio regional Volînii din Ucraina.
Festivalul, ajuns la cea de-a şaisprezecea ediţie, este dedicat producţiilor de radio şi televiziune pentru minorităţile naţionale şi a reunit, anul acesta, 40 de emisiuni realizate de jurnalişti din România, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria şi Muntenegru.
De-a lungul timpului, Radio România a câştigat mai multe premii la Festivalul de la Ujgorod, cu emisiunile realizate de reprezentaţi ai studiorilor regionale din Cluj, Constanţa, Craiova, Reşita, Târgu Mureş, Timişoara.
Anul acesta, Radio România a intrat in competiţie cu trei producţii.