CONSTANȚA: Rupere de nori și grindină!
Publicat de Adina Sîrbu, 27 iulie 2023, 07:12
A căzut grindină la Constanța, în această dimineață! De câteva ore, se înregistrează averse, însoțite de descărcări electrice, iar în urmă cu puțin timp ploaia a fost însoțită de bucăți consistente de gheață.
Deocamdată, nu avem informații dacă fenomenul a fost prezent și în alte zone din Dobrogea sau despre eventualele pagube.
În țară, în schimb, în regiunile aflate sub cod portocaliu de vijelii și ploi torențiale, furtunile au făcute 4 victime.
În judeţul Alba, pe Transalpina, o femeie în vârstă de 64 de ani din Bucureşti a murit după ce un copac scos din rădăcini de rafalele puternice de vânt s-a prăbuşit peste maşina în care se afla.
Doi fraţi din Botoşani au murit pe câmp loviţi de fulger. Ei încercau să adăpostească animalele după ce a început vijelia.
În judeţul Harghita, circulaţia feroviară a fost blocată între Izvoru Mureşului şi Voşlăbeni, după ce mai mulţi arbori au căzut pe calea ferată. Furtuna a avariat şi acoperişul bazinului de înot din municipiul Miercurea Ciuc.
Arbori prăbuşiţi pe carosabil sau pe calea ferată, dar şi stâlpi de electricitate dărâmaţi de vânt au fost şi în judeţul Hunedoara.
Mai multe localităţi din judeţul Iaşi au rămas fără apă potabilă, iar Portul Constanţa a fost închis ieri din cauza vântului puternic.
Meteorologii au anunțat că instabilitatea atmosferică se va menține, astăzi, accentuată parțial în Muntenia și Moldova, precum și în județele Constanța și Tulcea, aflate sub COD GALBEN. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, rafale de vânt de până la 60 km/h, vijelii și grindină, iar cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp.
Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: arhivă