De la caniculă la averse și temperaturi de 23 de grade!
Publicat de Adina Sîrbu, 27 iulie 2023, 05:48
Dobrogea este astăzi, până la ora 10,00, sub cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Potrivit ANM, în jumătatea de est a Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h), vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp.
În Dobrogea, vremea se va răci accentuat față de intervalul precedent, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 26 de grade, iar cele minime între 14 și 18 grade.
Cerul va prezenta înnorări temporare ziua, când pe arii relativ extinse vor fi averse și posibile descărcări electrice. Izolat, cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare – rafale, în general, de 50 – 60 km/h.
Maxima pe litoral va fi de 23 de grade.
În zona costieră şi vestul Mării Negre, vântul va sufla tare și foarte tare, marea va fi intens agitată, cu 3 – 4 la coastă și predominant 6 în larg. Furtuna de pe mare va fi mai intensă îndeosebi joi noaptea (27.07, ora 21:00 – 28.07, ora 09:00).
Vineri, vremea redevine frumoasă și se încălzește, cu o maximă de 29 de grade, iar sîmbătă, valorile termice vor fi cuprinse între 27 și 32 de grade.