CJ Constanța a alocat un milion de lei pentru organizarea Festivalului SEAStreet!
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 iulie 2023, 17:00
CJ Constanța a alocat un milion de lei pentru organizarea Festivalului SEAStreet!
Consiliul Județean Constanța a aprobat astăzi majorarea bugetului Teatrului de Stat Constanța, necesară pentru desfășurarea festivalului de teatru stradal. Evenimentul va avea loc în perioada 28 – 30 iulie și va cuprinde reprezentații ale mai multor trupe internaționale, cu o valoare recunoscută.
Majorări au fost adoptate și în cazul altor instituții subordonate CJC.
Bugetul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a crescut cu suma de 60.000 lei, ca urmare a aprobării finanțării lucrărilor de cercetare sistematică a patrimoniului arheologic situat pe șantierele Capidava și Oltina. De asemenea, Muzeul de Artă Populară Constanța va primi în plus 265.000 de lei.
Nu în ultimul rând, a fost aprobată rectificarea bugetului pentru Centrul Cultural „Teodor T. Burada”. Majorarea de aproape 370.000 de lei vine ca urmare a propunerii de organizare și desfășurare în perioada 22-24 septembrie 2023, a Proiectului cultural-artistic Huzur-Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Multietnice. Acest festival se dorește a fi un eveniment care să promoveze gastronomia locală și a etniilor conlocuitoare din regiunea Dobrogei, cu scopul de a reconstitui tradițiile și a promova cultura tradițională prin muzică, dansuri și work-shop-uri tematice.
Singura rectificarea negativă este în cazul Muzeului de Artă Constanța, unde bugetul a fost diminuat cu 152.000 lei.
Reporter – Cătălina Radu / redactor online – Daniel Țăndăreanu