Studiile în străinătate, o investiţie în carieră
Publicat de dana.sterghiuli, 23 februarie 2015, 15:51
An de an, mii de tineri pleacă în străinătate la studii, mulţi dintre ei cu gândul că rămân acolo, au un loc de muncă şi perspectiva de a face carieră. În ultimii ani, interesul pentru studii in străinătate a crescut constant, dovadă numărul mare de vizitatori la târgurile de profil şi statisticile oferite de Ministerul Educaţiei.
Exista acum în România mai multe companii care oferă servicii legate de programele de studiu în alte ţări, fie că este vorba de programe de licenţă pentru aboslvenţii de liceu sau de masterat. Sistemele de admitere diferă de la o universitate la alta. Unele impun medii-limită sau anumite rezultate şcolare, susţinerea de interviuri sau doar simpla depunere a aplicaţiei şi achitarea taxei de şcolarizare.
Foarte multi tineri sunt interesaţi de specializarile în afaceri, management, marketing sau comunicare, medicină si arhitectură. Nu doar pentru că astfel au o educaţie mai bună ci şi pentru că perspectiva este diferită: au un loc de muncă mai bine plătit şi pot face face bani încă din facultate pentru că programul include stagii de practică în companii. În ultimii ani, cele mai vânate ţări sunt Marea Britanie, Olanda, Danemarca şi Suedia. Desigur că sunt tineri care se îndreaptă si spre Franţa, Italia şi SUA. (danasterghiuli@radioconstanta.ro)