Calendarul zilei – 23 februarie
Publicat de Codrin RAITA, 23 februarie 2015, 09:58
EVENIMENTE INTERNE
– Parlament
* Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului – ora 13:00, la Senat, sala “Constantin Stere”, nivel P1
* Madrid: Vizita unei delegaţii parlamentare a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării (21 – 25 februarie). Delegaţia parlamentară este alcătuită din deputatul Mircea Dolha – şeful delegaţiei şi vicepreşedinte al Comisiei, Mihai Deaconu (PP-DD) – membru, Aurelian Mihai (PNL) – membru şi Eugen Tomac (neafiliat). Din program:
- ora 9:15 – întâlnire cu reprezentanţii Institutului Cultural Român la Madrid – la sediul ICR, Plaza de la Lealtad no. 3
- ora 11:00 – reuniune de lucru cu responsabilii pe problematica comunităţii româneşti din Ambasadă şi Consulatul României – la sediul Ambasadei României, Av. Alfonso XIII no. 157
– Senat
* ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
* ora 10:00 – preşedintele Comisiei pentru politică externă, Petru Filip, şi membri ai comisiei, au o întrevedere cu delegaţia parlamentară sârbă condusă de Aleksandra Djurovic, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Republicii Serbia – la Sala Dimitrie Cantemir
* ora 12:00 – Preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Serbia, Ben Oni Ardelean, şi membri ai grupului, au o întrevedere cu delegaţia parlamentară sârbă condusă de Aleksandra Djurovic, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Republicii Serbia – la Sala Dimitrie Cantemir
* ora 14:00 – şedinţa Biroului Permanent
* ora 15:00 – lucrări în grupurile parlamentare
* ora 15:00 – vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, are o întrevedere cu delegaţia parlamentară sârbă condusă de Aleksandra Djurovic, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Republicii Serbia – la Sala Dimitrie Cantemir
– Camera Deputaţilor
* ora 14:00 – Şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare
* ora 16:00 – şedinţa în plen în care se va da votul asupra solicitărilor DNA cu privire la încuviinţarea urmăririi penale şi a arestării preventive a deputatului Elena Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul “Gala Bute”
* Bruxelles: Deputatul PSD Ana Birchall participă la workshopul cu tema „Pachetul pentru frontiere inteligente: provocările europene, experienţele naţionale şi calea de urmat” organizat de Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European (23 – 24 feb.)
– Ministere
* Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, participă la o întrevedere cu senatorii PSD – ora 14:30, la sala grupului PSD
* Aşgabat, Turkmenistan: Ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, participă, în perioada 23 – 24 februarie la cea de a V-a Sesiune a Comisiei mixte interguvernamentale româno-turkmene, precum şi la Forumul de afaceri româno-turkmen organizat cu această ocazie
* Paris: Vizita oficială a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, în cadrul căreia are programată o întrevedere cu omologul său francez, Laurent Fabius – ora 17:30 (ora locală). Şeful diplomaţiei române se mai întâlneşte cu Michaëlle Jean, secretarul general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, precum şi cu comisarul general francez pentru investiţii, Louis Schweitzer. De asemenea, ministrul român de externe va susţine o conferinţă-dezbatere cu tema „Mize şi perspective de securitate în vecinătatea estică – viziunea României”
– Apărare, Interne
* Dezbaterea cu tema „Securitatea cibernetică. Drepturile omului vs. Securitate națională” – ora 20:00, la sala de expoziție GRIMBERG – Casă de licitație și galerie de artă, Str. Postelnicului nr. 12
* Focşani: Militarii Batalionului 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu” organizează activităţi ce marchează aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea structurii (23 feb. – 2 mar.). Din program:
- ora 11:00 – acţiune caritabilă, vizită şi donare de obiecte de igienă personală şi bunuri de consum, la Căminul de Bătrâni Odobeşti
– Partide
* Reuniunea Biroului Permanent Naţional al PSD – ora 11:00, la sediul central al PSD din Şoseaua Kiseleff nr. 10
* Buzău: Filiala judeţeană a PNŢCD organizează „Balul Dragobetelor” – ora 17:30, la sediul PNŢCD, Str. Alexandru Marghiloman nr. 121
* Reşiţa: Prelegere susţinută de reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente Caraş-Severin, Nicolae Amzoi, cu ocazia Zilei internaţionale a alegerilor – ora 12:00, la Universitatea „Eftimie Murgu”, Sala Multimedia
– Administraţie
* Bacău: Şedinţa Consiliului Judeţean – ora 10:00, în sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean
* Brăila: Şedinţa extraordinară a Consiliului local municipal – ora 10:00, în Sala Companiei de Utilităţi Publice ”Dunărea”
* Medgidia: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local – ora 17:00, la Primăria Medgidia
* Oneşti: Şedinţa extraodinară a Consiliului Local – ora 14:00
– Justiţie
* Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul Bogdan Gabor, participă seminarul cu tema „Corupția, conflictul de interese şi evaziune fiscală, componente ale unui fenomen infracțional complex” (23 – 24 februarie) – ora 9:00, la sediul Institutului Naţional al Magistraturii
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra cererii de redeschidere a urmăririi penale în dosarul mineriadei din iunie 1990
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat de procurorii DNA că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie 2012 de demitere a fostului preşedinte Traian Băsescu
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe asupra cererii procuroilor DNA de judecare în arest la domiciliu a omului de afaceri Dorin Cocoş, în dosarul Microsoft, după ce acesta e recunoscut în faţa judecătorilor acuzaţiile ce i se aduc
* Galaţi: Adrian Bordea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, participă la adunarea generală a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi, în vederea dezbaterii Raportului de activitate aferent anului 2014
– Economic
* Ministerul Finanţelor Publice organizează o licitaţie de certificate de trezorerie cu discont în valoare de 500 milioane lei
* Bursa de Valori Bucureşti implementează un nou model de tranzacţionare, respectiv modelul de licitaţie
* A IV-a ediţie a ”ZF Power Summit”, eveniment dedicat sectorului energetic – ora 9:30, la Hotel Radisson (23 – 24 feb.)
* Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare: Primăria oraşului găzduieşte instruirea anuală cu privire la preluarea cererilor unice de plată pe suprafaţă în campania 2015 a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – ora 13:00
* Otopeni: JTI organizează operaţiunea de distrugere a circa 660.000 pachete de ţigarete de contrabandă – ora 11:00, la depozitele Karl Hans Dietrich, de pe Str. Horea, Cloşca şi Crişan (centura Bucureşti) nr. 61-63. Cu această ocazie, managementul JTI va prezenta şi ultimele date privind piaţa neagră a tutunului
– Social
* Focşani: AJOFM Vrancea organizează o activitate ce are drept scop informarea șomerilor în vederea recrutării, orientării, selecției și înscrierii la programele de formare profesională desfășurate gratuit – ora 11:00, la sediul din Bulevardul Unirii nr. 53
– Mediu
* Iaşi: Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad organizează conferinţa de lansare a proiectului „WATMAN – Sistem informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor – Etapa I” – ora 11:00, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Sala de şedinţe
– Medicină, Sănătate
* Timişoara: Clinica de Urologie a Spitalului Judeţean lansează campania „Săptămâna sănătăţii prostatei”, menită să conştientizeze şi să sensibilizeze populaţia masculină despre afecţiunile prostatei, care pot fi benigne şi maligne (23 – 27 februarie)
– Academie
* Simpozionul “Cercetări integrate în bazinul Dunării” – ediţia a III-a, organizat de Academia Română, Consiliul Naţional al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), Comitetul Naţional pentru Modificările Globale ale Mediului şi Institutul de Geografie – ora 10:00, în Aula Magna a Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125
– Învăţământ, Cercetare
* În perioada 23 februarie – 13 martie, vor fi completate de către părinţi cererile-tip de înscriere în clasa pregătitoare şi clasa I, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor
* În perioada 23 – 25 februarie are loc simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a. Astăzi are loc proba scrisă la Limba şi literatura română – ora 9:00
* Colegiul Tehnic Griviţa organizează o sesiune de demostraţii 3D printing şi o dezbatere pe tema importanţei noilor tehnologii în educaţia generaţiilor viitoare, eveniment prilejuit de aboslvirea, de către o grupă a liceului, a cursului pilot de 3D Printing susţinut de ECDL ROMÂNIA cu sprijinul ENEVO Group – ora 12:30
* Finala campionatul de dezbateri în limba engleză Fiat!Debate 2.0, ediția a X-a, organizată cu sprijinul casei de avocatură Țuca Zbârcea și Asociații, între echipele cărturarilor și avocaților – ora 19:00, la Impact Hub București, zona Piața Unirii
* Workshop-ul în cadrul căruia are loc experimentul unui incendiu într-un tunel rutier – ora 13:30, în sala de încercări a Laboratorului Foc a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă „URBAN-INCERC”
– Cultură
* Mariana Mihuţ, Ion Caramitru şi Victor Rebengiuc sunt invitaţii speciali ai unei întâlniri la Majestic, unde publicul prezent va putea audia în avanpremieră 6 dintre cele 60 de poveşti recent produse de Teatrul Naţional Radiofonic, Centrul Cultural Media – ora 11:00, la clubul de la Hotelul Ramada-Majestic, Calea Victoriei nr. 38-40
* Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori – ANUC, cea mai cuprinzătoare asociere a uniunilor de creatori din România, organizează o conferinţă de presă pe tema noului proiect de lege privind instituirea timbrului cultural, la care participă toţi preşedinţii celor şase uniuni de creatori membre ale ANUC – ora 12:00, la sediul UNITER, Str. George Enescu nr. 2-4
* Grupul Editorial Tritonic organizează lansarea volumului „Cultura motocicletelor: Studii de sociologia moto-mobilității”, de Gabriel Jderu, colecția Sociologie – ora 18:30, la Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5. Invitați, împreună cu autorul, moto-pasionați, sociologi de prestigiu (cu identități încă secrete) și editorul Bogdan Hrib
* Ediţia cu numărul 24 a Clubului de lectură Nemira prilejuieşte o discuţie pornind de la volumul „La capătul curcubeului”, de Vernor Vinge ora 19:00, la Café Verona
* Vernisajul expoziţiei „Brăila – literatură, personalităţi, istorie”, propusă de Biblioteca Judeţeană Panait Istrati, deschisă până în 20 martie – ora 14:30, la Biblioteca Naţională a României, la mezanin, spaţiul Palimpsest/Muzeul Cărții
* Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 23 februarie – 8 martie târgul „De Mărţişor”, eveniment aflat sub egida proiectului cultural „Anotimpuri la Muzeul Satului” – ora 9:00
* Institutul Cultural Român şi Filiala Bucureşti-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România prezintă a cincea premieră a stagiunii la Clubul Dramaturgilor – lectura-spectacol a piesei „I se zicea Rodica” de Marian Ilea – ora 18:00, în Sala Mare a ICR. Spectacolul va fi urmat de discuţii moderate de Horia Gârbea, preşedintele Filialei Bucureşti Dramaturgie a USR
* Lucrări de grafică de Marcel Iancu, Octav Băncilă şi Constantin Piliuţă se numără printre loturile licitaţiei Goldart-Ghildush – ora 19:00, la Casa Goldart-Ghildush, Intr. I. L. Caragiale nr. 1
* Premiera de gală a filmului „De ce eu ?”, cel mai recent lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu, drama inspirată de controversatul caz al sinuciderii procurorului Cristian Panait – ora 19:30, la Palatul Naţional al Copiilor. Vor fi prezenţi, alături de Tudor Giurgiu, actorii Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Sore Mihalache, Virgil Ogăşanu, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea şi alţi membri ai echipei.
* Baia Mare: Târgul de mărţişoare şi obiecte handmade ”Bijuteriile primăverii” – ora 12:00, în foaierul Teatrului Municipal (23 feb. – 8 mar.). Târgul este organizat de Teatrul Municipal Baia Mare, în parteneriat cu Liceul de Arte, Palatul Copiilor, Şcoala Populară de Arte „Liviu Borlan” şi Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”
* Cluj – Napoca: Centrul Cultural Petre Ţuţea organizează o nouă ediție a proiectului „Seară de Dans și Artă Dramatică” (SeDAD) – ora 18:00, la Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor
* Constanţa: Yunus Emre Enstitüsü – Centrul Cultural Turc Constanța şi Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța organizează în perioada 23 – 27 februarie, Săptămâna Filmului Turcesc – la Casa de Cultură a Sindicatelor, Sala Mică, Bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 1
* Constanţa: Spectacolul “Despre Identitatea Românească”, susţinut de Dan Puric – ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor
* Oradea: La 210 ani de la naşterea lui Timotei Cipariu, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor organizează vernisajul unei expoziţii comemorative dedicate cărturarului transilvănean – ora 16:00, în galeria expoziţională de la parterul Bibliotecii
* Piatra Neamţ: În cadrul Atelierului de cultură civică „Cult & Cultură”, desfăşurat în Sala „Victor Brauner”, are loc o seară în care cartea va fi invitatul special, moderatorul Dan Iacob propunând ca temă povestea cărţilor mutilate, cărţi ale căror ediţii au suferit, în timp, diverse ajustări operate fie de cenzura comunistă, fie de „autocenzura” impusă autorilor de editorii care au manifestat exces de zel – ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ
* Piteşti: Muzeul Judeţean Argeş găzduieşte Forumul Ştiinţific Internaţional „Omul şi universul” cu tema „Ştiinţa şi educaţia, Lumina şi timpul” – SELT 2015
* Piteşti: Centrul Cultural Piteşti, prin Clubul de Istorie “Armand Călinescu” organizează lansarea noului număr al revistei-document “Restituiri” nr. 5 (35)/2015 – ora 15:00, la Centrul Cultural
– Sport
* Meciuri din etapa a 18-a a Ligii I la fotbal:
- ora 18:00 – FC Ceahlăul Piatra Neamţ – CFR Cluj – stadion Ceahlăul Piatra Neamţ
- ora 20:30 – CS Pandurii Tg. Jiu – CS Universitatea Craiova – stadion Municipal Târgu Jiu
* Meciuri din cadrul etapei a 20-a a Ligii Naţionale de handbal feminin:
- ora 17:00 – HC Zalău – CSM Ploieşti – la Sala Sporturilor Zalău
- ora 18:30 – CSM Bucureşti – Universitatea Neptun Constanţa – la Sala Polivalentă Bucureşti
Aniversări – Comemorări
– Începutul Postului Sfintelor Paşti (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)
– Sf. Policarp, episcop martir. Începe Postul Sfintelor Paşti (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)
– Sf. Policarp, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2015)
– 1858: S-a născut compozitorul şi dirijorul George Fotino (m. 1946)
– 1869, 23.II / 7.III – 24.II / 8.III: Are loc, la Miercurea-Sibiului, o conferinţă naţională a fruntaşilor politici ai românilor transilvăneni, la care se creează Partidul Naţional Român din Transilvania, sub conducerea lui Ilie Măcelariu
– 1888: S-a născut Mihail Săulescu, poet simbolist şi dramaturg (m. 1916; a căzut în luptele de lângă Predeal)
– 1892: S-a născut Tudor Măinescu (prenumele la naştere: Constantin), poet, prozator şi traducător (m. 1977)
– 1895: S-a născut Victor Bickerich, dirijor, organist, profesor şi muzicolog român de origine poloneză (m. 1964) – 120 de ani
– 1899: S-a născut medicul Tiberiu Spârchez; cercetări originale în domeniile gastroenterologiei şi al bolilor hepatobiliare; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1977). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 22 februarie
– 1901: A murit Ioan S. Neniţescu, poet şi dramaturg; membru corespondent al Academiei Române din 1869 (n. 1854)
– 1903: Prima audiţie, la “Ateneul Român” din Bucureşti, a 3 lucrări de George Enescu: “Suita I”, Rapsodia I” şi Rapsodia a II-a”, sub bagheta compozitorului
– 1912: S-a născut baritonul Alexandru Enăceanu (m. 1972)
– 1912: S-a născut Romulus Vulcănescu, etnolog, sociolog al culturii, scriitor; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1999)
– 1916: A luat fiinţă, din iniţiativa profesorului Orest Tafrali, Muzeul de Antichităţi din Iaşi, iniţial ca “laborator” al Catedrei de Arheologie şi Istorie Veche a Universităţii ieşene. Patrimoniul Muzeului de Antichităţi se află, actualmente, în cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei
– 1923: S-a născut Eta Boeriu (numele la naştere: Margareta Caranica), cunoscută traducătoare din literatura italiană (Dante, Petrarca, Castiglione, Michelangelo, Leopardi, Moravia, Pavese; a realizat şi o antologie a poeziei italiene) şi poetă (m. 1984). NOTĂ: Unele surse (http://www.poeziile.com/autori/Eta-Boeriu/index1.php şi http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/Proiecte.html) dau ca dată a naşterii 25 februarie 1923
– 1929: Are loc prima ediţie a concursului Miss România; pe 3 martie 1929, Magda Demetrescu, o orfană în vârstă de 17 ani, câştiga concursul, unul foarte strict de altfel, bazat pe o mulţime de criterii. Participantele trebuia să aibă între 16 şi 25 de ani, să nu fie măritate şi să aibă o moralitate desăvârşită. Concursul era cât se poate de serios, iar participarea era privită drept o datorie patriotică. Şi juriul era unul impresionant, format din ministrul de interne Alexandru Vaida-Voevod, profesorul Al. Tzigara Samurcaş, prinţesa Alexandrina Cantacuzino, Liviu Rebreanu, sculptorul Karl Storck, directorul Muzeului Kalinderu, Ioan Steriade şi Nicolae Batzaria, ministru şi prozator; organizată de publicaţia “Realitatea Ilustrată”, competiţia a stârnit interesul a sute de românce, câştigătoarea participând la Miss Univers, în oraşul american Galveston, în iunie 1929, unde s-a clasat pe locul 6
– 1932: S-a născut Constantin (Costin) Rădulescu, speolog şi paleontolog; unul dintre primii cercetători români moderni ai micromamiferelor miocene până în Cuaternar; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2002)
– 1936: S-a născut Nicolae Coman, compozitor, profesor, poet, traducător şi muzicolog
– 1945: S-a născut dirijorul şi compozitorul Răzvan Cernat – 70 de ani
– 1962: A murit Silviu Dragomir, istoric (contribuţii la istoria medie şi modernă a românilor) şi om politic (secretar al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1.XII.1918; ministru în mai multe rânduri, între anii 1937 şi 1940); membru titular al Academiei Române din 1928 (n. 1888)
– 1969: A murit (la Londra) Constantin Silvestri, compozitor şi dirijor (n. 1913)
– 1971: S-a născut Dan Negru, realizator de emisiuni de televiziune
– 1971: A murit pictorul Mircea Teodorescu; spirit complex, îl interesau în egală măsură celelalte arte, în special muzica, dar şi ştiinţele exacte (n. 1900)
– 1990: A murit graficianul Florin Pucă (n. 1932) – 25 de ani
– 1999: A murit George Grigoriu, compozitor, cântăreţ şi dirijor de muzică uşoară (n. 1927)
EVENIMENTE EXTERNE
– Geneva: Continuă discuţiile asupra dosarului nuclear iranian, între secretarul de stat american, John Kerry, şi şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif
– Strasbourg: Echipe ale universităţilor din 16 ţări din Europa participă la runda scrisă a competiţiei European Human Rights Moot Court – la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Concursul simulează o procedură de plângere adresată curţii într-un caz fictiv privind minorităţile, în particular referitor la drepturile parentale în comunităţile LGBT
– Berlin: Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, susţine un discurs în cadrul ceremoniei de acordare a premiului Hans – Matthöfer pentru jurnalism economic – “Wirtschaft.Weiter.Denken” – la Fundaţia Friedrich-Ebert
– Riga: La Biblioteca Naţională are loc conferinţa la nivel înalt cu tema “Healthy lifestyles: nutrition and physical activity for children and young people at schools”, organizată de Preşedinţia letonă a Uniunii Europene (23 – 24 feb.)
– Bruxelles: Comisia Europeană organizează conferinţa „Shale gas in a low-carbon Europe: the role of research” – în clădirea Charlemagne, sala De Gasperi
– Bruxelles: Comisia Europeană organizează Conferinţa Creatorilor 2015 (23 – 24 februarie)
– Bruxelles: Debutează cel de-al nouălea ciclu ale negocierilor UE – Japonia în vederea încheierii unui Acord de liber-schimb
– Bruxelles: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, participă la deschiderea noilor birouri ale Băncii Europene pentru Investiţii
– Sarajevo: Vizita Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, care urmează să participe la adoptarea de către Parlament a unei declaraţii de angajare pentru lansarea de reforme necesare pentru reluarea negocierilor de aderare la UE
– Bruxelles: Comisarul european pentru Piaţa Unică Digitală, Andrus Ansip, se întâlneşte cu Tim Cook, preşedinte al Apple
– Bruxelles: Comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides, se întâlneşte cu Ertharin Cousin, director executiv al World Food Programme
– Bruxelles: Comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides, participă la lansarea expoziţiei “The Family Meal”, organizată de Comisia Europeană şi World Food Programme – la Parlamentul European
– Birmingham, Marea Britanie: Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, se află în vizită oficială (23 – 24 feb.). Oficialul european are programate întrevederi cu Meurig Raymont, preşedintele Uniunii Naţionale a Fermierilor Britanici, şi cu alţi actori din domeniu
– Bruxelles: Comisarul european pentru piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, se întâlneşte cu prof. Krzysztof Jan Kurzydłowski, de la Warsaw University of Technology
– Londra: Comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vĕra Jourová, susţine un discurs la Global Law Summit, se întâlneşte cu Theresa May, secretar britanic pentru afaceri interne, cu Chris Grayling, secretar britanic pentru justiţie şi cu Thomas of Cwmgiedd, Lord Şef pentru justiţie al Angliei şi Ţării Galilor
– Bruxelles: Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură din Parlamentul European organizează o audiere publică referitoare la clonarea animalelor cu scopul de a fi utilizate în alimentaţia oamenilor. În cadrul audierilor vor lua cuvântul Jan Venneman, directorul Forumului european al crescătorilor de Animale (EFFAB), Xavier David, vicepreședinte al grupului de lucru Copa-Cogeca pentru creșterea animalelor, Donald Broom, profesor emerit în domeniul bunăstării animalelor la Universitatea Cambridge, alături de Pere Puigdoménech Rosell, Grupul european pentru etică în domeniul științei și al noilor tehnologii, și Camille Perrin, responsabil în materie de politici alimentare al Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC)
– Washington: Preşedintele SUA, Barack Obama, urmeză să susţină o conferinţă la Asociaţia Naţională a Guvernatorilor
– Zürich: Miniştrii de finanţe ai Italiei şi Elveţiei, Pier Carlo Padoan şi Eveline Widmer-Schlumpf, semnează un acord privind schimbul de informaţii în domeniul taxelor, ca parte a unui plan de combatere a evaziunii fiscale
– Lisabona: Audierea fostului premier socialist José Socrates, într-un dosar în care este acuzat de corupţie
– Verden, Germania: Ex-deputatul social-democrat german Sebastian Edathy, este judecat de tribunalul din localitate fiind suspectat de utilizare a unor imagini cu copii nud
– Bordeaux: Audieri în procesul moştenitoarei imperiului L’Oréal, Liliane Bettencourt
– Londra: Conferinţa cu tema “The Benefits to Achieving a Capital Markets Union”, organizată de London School of Economics and Political Science şi Goldman Sachs
– Londra: Ediţia 2015 a Global Law Summit – la Centrul de Conferinţe “Regina Elisabeta a II-a” şi la Central Hall Westminster (23 – 25 feb.)
– Chişinău: Confederaţia Naţională a Patronatelor din Moldova organizează conferinţa de presă cu tema „Deprecierea leului – şoc economic !” – ora 10:00, în sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22
– Chişinău: Expertul Igor Căldare organizează o conferinţă de presă cu tema ”Centrul Național Anticorupție nu investighează cazul ”Băncii de Economii”. În rezultat, persoane decedate continuă să cîștige dosare în judecată” – ora 11:00, la sala de conferinţe a Agenţiei ”Infotag”
– YouTube, cel mai mare site de partajare video din lume, lansează o versiune pentru copii
Aniversări – Comemorări
– Ziua Naţională a Sultanatului Brunei; proclamarea oficială a independenţei/1984
– Ziua Naţională a Republicii Cooperatiste Guyana; aniversarea proclamării republicii/1970 – 45 de ani
– În Rusia se marchează, la această dată, “Ziua bărbaţilor” (denumită astfel, din anul 1992), care readuce în actualitate fosta sărbătoare militară sovietică “Ziua apărătorilor patriei”, fostă “Zi a armatei şi flotei maritime militare sovietice” (la 23.II.1918 a luat fiinţă Armata Roşie)
– 1685: S-a născut compozitorul german Georg Friedrich Händel; alături de contemporanul său, Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanţi reprezentanţi în muzică ai stilului baroc din perioada târzie (m. 1759) – 330 de ani
– 1792: A murit Sir Joshua Reynolds, pictor englez; fondator (1768) al Academiei Regale de Artă (n. 1723)
– 1884: S-a născut Casimir Funk, chimist american de origine poloneză; în 1912 a identificat vitamina B1, pe care a denumit-o “amina vieţii” (“vitamina”, de unde şi denumirea dată de atunci acestor substanţe organice indispensabile proceselor vitale) (m. 1967)
– 1889: S-a născut regizorul american Victor Fleming; este cunoscut mal ales pentru regizarea filmelor “Vrăjitorul din Oz” și “Pe aripile vântului”, pentru ambele câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor (m. 1949)
– 1917: A murit matematicianul francez Jean Gaston Darboux; contribuţii în domeniile geometriei diferenţiale şi teoriei integrării funcţiilor reale (“teorema lui D”); a avut stânse legături cu România: a purtat o lungă corespondenţă cu medicul Constantin I. Istrati, iar Gheorghe Ţiţeica şi-a susţinut teza de doctorat la Sorbona sub conducerea sa; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (n. 1842)
– 1924: S-a născut scriitorul şi regizorul francez Claude Sautet (m. 2000)
– 1927: S-a născut soprana franceză Régine Crespin (m. 2007)
– 1928: S-a născut actorul britanic Bernard Kay, una dintre figurile importante ale cinematografiei anilor ’60-’70 (m. 2014)
– 1929: S-a născut Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Alexei al II-lea (m. 2008)
– 1929: S-a născut Péter Ábel, scriitor, jurnalist, critic şi istoric de cinema maghiar (m. 1992)
– 1931: A murit Nellie Melba (Helen Mitchell), soprană australiană de origine scoţiană (n. 1861)
– 1934: A murit Sir Edward Elgar, compozitor şi dirijor englez (n. 1857)
– 1944: S-a născut Johnny Winter, cantautor, chitarist şi producător american (m. 2014)
– 1945: A murit Aleksei N. Tolstoi, prozator şi dramaturg rus (n. 1882/ 1883) – 70 de ani
– 1955: A murit Paul Claudel, poet, dramaturg şi eseist francez (n. 1868) – 60 de ani
– 1960: S-a născut prinţul moştenitor al Japoniei, Naruhito; este cel mai mare fiu al împăratului Akihito – 55 de ani
– 1965: A murit Stan Laurel (numele real: Arthur Stanley Jefferson), actor de film american de origine britanică, membru al celebrului cuplu de comici “Stan şi Bran” (n. 1890) – 50 de ani
– 1999: Se încheie Conferinţa de la Rambouillet, convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanţială” pentru Kosovo. Ea se încheie prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părţi. Belgradul exclude desfăşurarea unei forţe internaţionale în Kosovo, iar albanezii nu renunţă la pretenţia lor de a organiza un referendum privind independenţa provinciei (6 – 23 februarie 1999)
– 2000: A murit Ofra Haza, cântăreaţă de muzică pop şi actriţă israeliană (n. 1957) – 15 ani
– 2002: A murit inginerul american Gordon Matthews; a inventat voice-mail-ul (n. 1936)
Sursa: RADOR