Prima pagină » Ştiri » Cultură » Sâmbătă începe Bienala Naţională de Pictură, la Muzeul de Artă Constanţa
Sâmbătă începe Bienala Naţională de Pictură, la Muzeul de Artă Constanţa
Publicat de ,
29 iunie 2023, 17:24
Sâmbătă, 1 iulie, la Muzeul de Artă Constanța, începe cea de-a doua ediție a Bienalei Naționale de Pictură, Constanța – 2023. Pe simeze se regăsesc 100 de lucrări semnate de 100 artiști, selectați dintr-un număr de peste 250 de artiști înscriși pentru a participa la eveniment, precum și lucrări semnate de șase artiști invitați.
În deschiderea Bienalei, începând cu ora 17.00, este programat un concert susținut de Andreea Bratu, pianist – concertist și Adrian Mihai, artist instrumentist, ambii cadre didactice la Facultatea de Arte, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța. În program se regăsesc lucrările muzicale ,,Voix de la Steppe” și ,,Pavana”, din Suitele n. 3 op. 18, respectiv n. 2 op.10, de George Enescu și ,,Mélancolie” de Francis Poulenc, interpretate de Andreea Bratu, precum și un performance muzical al artistului instrumentist Adrian Mihai, în care vor fi interpretate lucrări proprii, teme din folclorul armenesc și din muzica de film (,,Armenian Roots”, ,,Insula lui Ovidiu”, ,,Visul Sultanului la Babadag”, ,,Now we are free”, ,,Dele Yemen”).
„Cu o participare impresionantă încă de la prima sa ediție, Bienala Națională de Pictură Constanța 2023 își propune să celebreze două personalități de marcă ale spațiului cultural dobrogean. Este vorba despre fostele directoare ale Muzeului de Artă, care vor fi omagiate prin acordarea a două premii oferite în mod distinct anul acesta: Premiul special „Florica Cruceru” și Premiul special „Doina Păuleanu”. Fără un patrimoniu atât de bine închegat prin străduința primei directoare, d-na Florica Cruceru și fără pasiunea celei de-a doua, d-na Doina Păuleanu, muzeul nostru nu ar fi fost astăzi atât de iubit și, poate, atât de cunoscut”, afirma Lelia Rus-Pîrvan, directorul Muzeului de Artă Constanța.
Pe lângă premiile I, II și III, o mențiune și cele două premii speciale, un alt premiu special va fi acordat și de Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Finisajul și premierea vor avea loc în data de 31 august 2023. Lucrarea premiată cu Premiul I va intra în colecția Muzeului de Artă Constanța.
Artiștii premiați ai acestei ediții și cei 10 nominalizați sunt invitați să participe gratuit la TABĂRA DE PICTURĂ CONSTANȚA 2023, care va fi organizată de Muzeul de Artă, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, în luna septembrie 2023.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, a Uniunii Artiștilor Plastici din România și este sponsorizat de Crama Trantu.