CONSTANŢA: Şoferii care parchează pe strada Vasile Lupu sunt rugaţi să elibereze spaţiul. Primăria trasează marcaje rutiere
Publicat de Doina Sirbu, 26 iunie 2023, 13:13
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a finalizat lucrările de reabilitare pe strada Vasile Lupu, tronsonul cuprins între strada Bucovinei și strada Mircea Cel Bătrân. Mâine, 27 iunie, în intervalul orar 08:00-16:00 se vor aplica marcajele rutiere pe suprafața carosabilă.
Proprietarii autoturismelor ce sunt parcate pe aliniamentul stradal sunt rugaţi să elibereze perimetrul unde se realizează lucrări, pentru a permite accesul utilajelor de curățare mecanizată și marcare a carosabilului.
Autorităţile fac apel către conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.
Redactor online: Doina Sîrbu/ Foto: Primăria Constanţa