Rompetrol Rafinare: Nu există victime în urma incendiului produs la Petromidia
Publicat de , 21 iunie 2023, 16:33
Nu există victime în urma incendiului produs miercuri la Petromidia, toţi angajaţii instalaţiei, dar şi din celelalte secţii ale rafinăriei fiind evacuaţi, au precizat reprezentanţii Rompetrol Rafinare, printr-un comunicat.
„În cursul acestei zile, un incendiu s-a produs în instalaţia de Hidrocracare Blândă (MHC), la finalul unor lucrări de mentenanţă specifice. Imediat, angajaţii instalaţiei au raportat incidentul către serviciul intern de situaţii de urgenţă şi către dispeceratul rafinăriei, care, la rândul ei, a informat autorităţile, conform procedurilor in vigoare. Nu există victime, toţi angajaţii instalaţiei, dar şi din celelalte secţii ale rafinăriei au fost evacuaţi“, se arată în comunicatul companiei.
Până la sosirea autospecialelor ISU, primele intervenţii au fost realizate de pompierii rafinăriei Petromidia, care au reuşit să limiteze impactul.
„În colaborare cu autorităţile, depunem toate eforturile pentru stingerea incendiului şi remedierea situaţiei“, subliniază reprezentanţii companiei care operează rafinăria Petromidia.
Anterior, Mihai Drăgan, director de Comunicare în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), a precizat, la Digi24, că direcţia vântului în zona rafinăriei Petromidia va fi Est-Sud-Est, ceea ce înseamnă că fumul din incendiul de acolo se îndreaptă spre mare iar în momentul de faţă nu se înregistrează depăşiri de particule în calitatea aerului.
Reprezentantul Ministerului Mediului a adăugat că specialişti din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu se vor deplasa la rafinărie pentru a analiza situaţia.
Acesta este al doilea incendiu de la Petromidia din ultimii doi ani. Pe data de 2 iulie 2021, o explozie urmată de incendiu s-a produs la o instalaţie a rafinăriei, iar în urma acestui accident trei persoane şi-au pierdut viaţa.
Petromidia Năvodari este cea mai mare rafinărie din România şi una dintre cele mai moderne din zona Mării Negre şi a Mării Mediteraneene.
Compania Rompetrol Rafinare, membră a KMG International, operează rafinăriile Petromidia Năvodari, care include Divizia de Petromichimie, şi Vega Ploieşti.
Sursa: Agerpres / Foto: Radio Constanţa