Ascultă Radio România Constanța Live

ANPC: Controalele comisarilor de la Protecția Consumatorilor vor fi înregistrate

ANPC: Controalele comisarilor de la Protecția Consumatorilor vor fi înregistrate

Publicat de Adina Sîrbu, 18 iunie 2023, 16:18

Din acest an, controalele comisarilor de la Protecția Consumatorilor sunt înregistrate. Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat că vor fi folosite atât camere video speciale, cât și telefoanele mobile.

Horia Constantinescu:

Există sisteme numite body cam, similare cu ale colegilor din Ministerul de Interne, de la structurile Poliției de Circulație, de exemplu, și, de asemenea, cu telefoanele mobile de serviciu. De data aceasta, după foarte mulți ani, colegii mei au telefoane de serviciu ce înregistrează atât deficiențele constatate, cât și zonele în regulă, tocmai pentru ca, în cadrul documentului de control, fim siguri este notat absolut tot în mod corespunzător, iar în cazul unor eventuale contestații în instanță avem preconstituite probele.

Comisarii ANPC vor avea asupra lor și termometre, dar și telemetre, cu care vor putea măsura dacă este respectată suprafața de 30% din plajă liberă de șezlonguri, pentru cei care vor să stea la soare pe nisip, precum și o tabletă, pe care vor fi păstrate fișele de control comune întregii țări – a mai anunțat președintele ANPC, Horia Constantinescu.
Aproximativ 400 sute de comisari ANPC din toată țara vor fi detașați la mare, în sezonul estival, și vor face verificări în toate stațiunile, de la condițiile de preparare a mâncării și băuturilor, până la condițiile de cazare din hoteluri.

Comisarii se vor concentra pe chioșcurile de alimentație publică din toate stațiunile, unde se vinde, de regulă, mâncare în condiții îndoielnice.

Horia Constantinescu:

Cașcarabetele sunt structurile construite rapid din aglomerări de materiale de construcții pe faleze. În 2017 erau până în 20 de astfel de locații. În 2020-2021 erau 60 și ceva. Asta înseamnă că cineva nu e preocupat de ceea ce se desfășoară ca activitate pe faleza în discuție. Am notificat nu de puține ori toate primăriile.

Redactor: Adrian Băncilă/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: ANPC

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:36

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România