A plecat ieri din Spitalul Județean Constanța și nu a mai revenit. Dacă îl vedeți, sunați la 112
Publicat de Adina Sîrbu, 18 iunie 2023, 15:08
La data de 17 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitului CROITORU NICOLAE, de 58 de ani, din comuna Poarta Albă, județul Constanța.
Sâmbătă 17 iunie a.c., în jurul orei 21.20, aceasta a plecat în mod voluntar, din Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanța, fără a reveni până în prezent.
Numitul CROITORU NICOLAE are 1,60 m înălțime, 70 de kilograme, păr negru, scurt.
La data plecării era îmbrăcat cu o cămașă cu dungi.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.