Infracțiuni pe bandă rulantă pe șoselele constănțene: mai mulți șoferi băuți sau fără permis au acum dosar penal
Publicat de Adina Sîrbu, 17 iunie 2023, 14:48
În ultimele 24 de ore, polițiștii constănțeni au depistat mai mulți șoferi fără permis sau care au consumat alcool înainte de a se urca la volan. Toți s-au ales cu dosar penal.
La data de 16 iunie a.c, în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
Tot astăzi, în jurul orei 03,00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 45 ani, care a condus un autoturism, pe strada George Topîrceanu din comuna Corbu, existând suspiciunea că se află sub influența băuturilor alcoolice. La solicitarea polițiștilor, de a fi testat cu aparatul etilotest, acesta a fugit, abandonând autoturismul. Polițiștii au pornit în urmărirea bărbatului, reușind imobilizarea acestuia. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Vineri, în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 56 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 39, în stațiunea Eforie, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
La data de 16 iunie a.c, în jurul orei 21,00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 34 ani, care a condus un autoturism, pe strada Nucilor din satul Râmnicu de Jos, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 16 iunie a.c, în jurul orei 23.20, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Constanța au identificat un bărbat, de 31 ani, care a condus o autoutilitară, pe strada București din comuna Valu lui Traian, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate cauzele s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Sursă: IPJ Constanța/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: IPJ Constanța