Ascultă Radio România Constanța Live

Ministrul Educaţiei spune că are semnale că profesorii se întorc la ore în toate şcolile

Ministrul Educaţiei spune că are semnale că profesorii se întorc la ore în toate şcolile

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 iunie 2023, 13:11

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat luni, la finalul şedinţei de guvern, că profesorii se întorc la ore după anunţul sindicatelor de suspendare a grevei, urmând ca la sfârşitul acestei săptămână să fie încheiată situaţia şcolară a elevilor.

„Ministerul Educaţiei a luat toate măsurile pentru a menţine o stare de normalitate a calendarului şcolar şi pentru a nu amâna examenele naţionale, atât de importante pentru ca elevii să poată să-şi urmeze parcursul educaţional. În acest moment, odată cu anunţarea suspendării mişcării de protest, cadrele didactice se întorc în şcoli şi procesele educaţionale revin la normal, urmând ca, aşa cum am anunţat în cursul briefingului de ieri, să urmeze toate etapele fireşti: încheierea situaţiei şcolare, Evaluarea Naţională care începe cu probele scrise de luni, 19 iunie, şi apoi probele scrise ale examenului de Bacalaureat, cu echivalarea probelor de competenţe cu mediile de pe parcursul liceului”, a declarat Deca.

În legătură cu informaţiile conform cărora nu toţi membrii de sindicat au agreat suspendarea grevei, Deca a menţionat că semnalele pe care le primeşte sunt acelea că profesorii revin la ore.

„Consultările interne pe care membrii de sindicat le efectuează sunt, evident, apanajul dumnealor. Puteţi cere mai multe clarificări din partea domniilor lor. Semnalele pe care noi le avem este că, în toate şcolile, se dă semnalul pentru revenirea la ore”, le-a precizat Deca jurnaliştilor prezenţi la conferinţa de la Guvern.

Sursa – Agerpres / readactor online – Daniel Țăndăreanu

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări