Se oprește apa în Baza Militară și Aeroportul din Mihail Kogălniceanu, precum și la agenții economici din zonă
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 iunie 2023, 17:06
În vederea executării lucrărilor de racordare la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă, se va întrerupe furnizarea apei după cum urmează:
Luni – 12 iunie 2023, ora 20.00, până marți – 13 iunie 2023, ora 14.00.
Luni – 19 iunie 2023, ora 20.00, până marți – 20 iunie 2023, ora 14.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Culmea și Oituz, Baza Militară și Aeroportul din Mihail Kogălniceanu, precum și agenții economici din zonă.
Investiția face parte din Contractul de Lucrări 31 – „Stație tratare apă, rezervoare, gospodării de apă Năvodari, reabilitare stație de pompare Ovidiu” în valoare de aprozimativ 41 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM). Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacitătii de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calitatii apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distributie, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor – transmit reprezentanții RAJA SA.
Redactor – Daniel Țăndăreanu