Ascultă Radio România Constanța Live

Noi oferte pentru profesorii care au protestat ieri în Capitală

Noi oferte pentru profesorii care au protestat ieri în Capitală

Publicat de Adina Sîrbu, 10 iunie 2023, 07:44

Guvernul a crescut oferta salarială în cadrul noilor negocieri cu sindicatele din învăţământ, ieri, când mii de profesori au protestat în faţa Palatului Victoria şi au mărșăluit până la Preşedinţie, formând o adevărată ”Autostradă a Demnității”.

Executivul  propus o majorare cu 45% în loc de 40% a salariilor de la 1 ianuarie 2024 şi acordarea unei prime de 1.500 de lei pe an, începând din acest an şi până în 2027, în data de 5 octombrie, atunci când este Ziua Internaţională a Educaţiei.

Aceste propuneri vor fi înaintate profesorilor care fac grevă pentru a decide dacă le acceptă sau nu, după cum a precizat Marius Nistor, din partea Federaţiei Sindicatelor din Educaţie.

Marius Nistor:

Este o premieră în România, când, de fapt, salariaţii din unităţile de învăţământ preuniversitar au un cuvânt greu de spus în negocierile care se poartă cu Executivul. Noi le vom transmite tot ceea ce s-a discutat la Guvern şi, categoric, ei vor lua o decizie corespunzătoare. Ei vor stabili foarte clar, după ce-i vom informa, dacă ceea ce a rezultat în urma discuţiilor de la Guvern se ridică la înălţimea aşteptărilor lor.

Tot ieri, Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică proiectul unei ordonanţe de urgenţă care elimină, pentru acest an, probele orale la Bacalaureat. Asta înseamnă că elevii vor primi notele din timpul liceului la comunicarea orală în limba română, limba minorităţilor naţionale, o limbă de circulaţie internaţională şi pentru competenţele digitale.

De asemenea, este eliminată şi evaluarea elevilor din clasele a VI-a, iar profesorii care dau examen pentru titularizare nu vor mai susţine proba de inspecţie la clasă, ci doar lucrarea scrisă. Ministerul a precizat că propune aceste schimbări din cauza grevei din educaţie.

Actul normativ ar urma să fie adoptat duminică, atunci când Guvernul are programată o nouă şedinţă şi tot atunci, dacă profesorii vor accepta nou propunere, va fi aprobată şi majorarea salariilor şi prima de 1.500 lei.

 

RRA/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: facebook

Papa Francisc (1936 – 2025), un altfel de suveran la Vatican
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 16:22

Papa Francisc (1936 – 2025), un altfel de suveran la Vatican

Liderul spiritual pentru 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume, Papa Francisc a murit luni, 21 aprilie, după un pontificat de 12 ani. Născut...

Papa Francisc (1936 – 2025), un altfel de suveran la Vatican
Turista grav rănită în incendiul care i-a cuprins rulota, la Băile Puturoasa, lângă Hârșova, a murit
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 15:59

Turista grav rănită în incendiul care i-a cuprins rulota, la Băile Puturoasa, lângă Hârșova, a murit

A murit turista în vârstă de 72 de ani, transportată la Spitalul Județean Constanța cu arsuri pe 98% din suprafața corpului, după ce rulota...

Turista grav rănită în incendiul care i-a cuprins rulota, la Băile Puturoasa, lângă Hârșova, a murit
UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 12:10

UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite

UPDATE: Minorele au fost identificate în localitatea Isaccea, iar din primele verificări, acestea nu au fost victimele vreunei infracțiuni,...

UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite
AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 11:46

AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți

Românii călătoresc mult în afara țării și astfel sunt conectați la ceea ce înseamnă designul arhitectural și investițiile sustenabile în...

AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 10:37

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă, cu un minim istoric de doar 2.500 MW și un mix...

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:00

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat

În prima zi de Paște, până astăzi, 21 aprilie, ora 5.00, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a avut 288 de solicitări în județ....

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:55

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament

Un incendiu izbucnit a izbucnit luni dimineață, în jurul orei 03:00, într-un apartament de pe Aleea Orhideelor din Constanța. Focul a fost...

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:35

”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a intervenit rapid cu nava SAR ARTEMIS, în cadrul unei operațiuni de evacuare...

”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța