Calendarul zilei – 15 iunie
Publicat de Codrin RAITA, 15 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 22 iunie 2023, 14:35
S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie
* Acum 808 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de Ţară) semna Magna Charta Libertatum (Marea Cartă a Libertăţilor), sub presiunea nobilimii răsculate care dorea limitarea arbitrariului regal. Prin această Cartă (The Great Charter) se urmărea îngrădirea puterii regelui în scopul eliminării abuzurilor comise de monarh sau de reprezentanţii săi direcţi, precum şi garantarea unui număr de drepturi pentru toţi cetăţenii. Document fundamental al Angliei medievale, în timp, Marea Cartă s-a afirmat ca un element de bază al parlamentarismului englez, dar şi ca sursă de inspiraţe pentru numeroase texte juridice (cum ar fi Petiţia Drepturilor din 1628, din Anglia, Constituţia Statelor Unite din 1789 sau Declaraţia universală a drepturilor omului din 1948)
* În urmă cu 804 ani se năştea legenda drapelului danez numit Dannebrog („haina roşie” sau „haina daneză”). Este un drapel roşu cu o cruce albă, apărut cu certitudine în timpul Cruciadelor nordice. Legenda spune că acest drapel a apărut desenat pe cer la data de 15 iunie 1219, în timpul bătăliei de la Reval (azi Tallin, în Estonia), care s-a purtat între armatele regelui danez Valdemar al II-lea şi estonieni. Apariţia miraculoasă a stindardului Daneborg pe cer a insuflat curaj danezilor, care au câştigat bătălia. O altă legendă spune că în cursul luptei, tunica albă a regelui Valdemar a devenit roşie de la sângele duşmanilor
* În urmă cu 634 de ani (1389) a avut loc Bătălia de la Kosovo Polje (sau Bătălia de la Câmpia Mierlei) care s-a încheiat cu înfrângerea de către armata turcă a armatei sârbe, condusă de cneazul Lazăr, aliat cu bosniecii și cu macedonenii. Vestul și sud-vestul Serbiei au fost supuse Imperiului otoman (15/28)
* Cu 356 de ani în urmă (1667) a fost realizată prima transfuzie de sânge (de oaie), cu efect negativ, însă, asupra pacientului. Transfuzia a fost realizată de Jean-Baptiste Denis (1640-1704), medicul personal al regelui francez Ludovic al XIV-lea
* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când locuitorii Bucureştiului (circa 30.000 de oameni), adunaţi pe Câmpia Filaret (numită de atunci prin decret „Câmpia Libertăţii”), depuneau jurământul asupra programului Revoluţiei şi aclamau Guvernul provizoriu constituit cu o zi înainte (15/27)
* Într-o zi de 15 iunie, tot acum 175 de ani (1848), a doua Adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat hotăra înfiinţarea armatei române prin înarmarea imediată a poporului, numirea lui Eftimie Murgu drept căpitan suprem al acesteia, înlăturarea ierarhiei sârbeşti din Biserica română, introducerea limbii române în administraţie şi recunoaşterea naţionalităţii române (15/27)
* Cu 148 de ani în urmă (1875) era înfiinţată, în Palatul Academiei din Bucureşti, Societatea de Geografie, din iniţiativa şi sub înaltul patronaj al domnitorului Carol I. Printre membrii fondatori s-au numărat Ioan Cantacuzino, Emanoil Bacaloglu, Gheorghe Lahovari, Petre S. Aurelian, Alexandru Odobescu, V. A. Urechia ş. a. Societatea a editat, între anii 1898 şi 1901, „Marele dicţionar geografic al României” (15/27)
* Se împlinesc 85 de ani (1938) de când avea loc transmisia primei emisiuni „Ora românească pentru străinătate”, difuzată de Radiodifuziunea Română, adresată Angliei
* Cu 46 de ani în urmă (1977) era inaugurat, la Paris, atelierul lui Brâncuși, reconstituit pe esplanada Beaubourg, într-o clădire separată de clădirea Muzeului de Artă Modernă. Spațiul cuprinde 148 de sculpturi și încearcă să redea atmosfera atelierului sculptorului din Impasse Ronsin
* În urmă cu 38 de ani (1985) a avut loc, la Ploiești, pe Stadionul „Petrolul”, ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra, interzis de autoritățile comuniste. Înființat la 17 septembrie 1973 și condus vreme de 12 ani de poetul Adrian Păunescu (1943 – 2010), cenaclul a reprezentat un moment special în anii întunecați ai comunismului. Vasile Șeicaru, Alexandru Andrieș, George Nicolescu, Mircea Rusu sunt doar câțiva dintre artiștii români care și-au început cariera pe scena Cenaclului Flacăra
* Acum 31 de ani (1992) erau stabilite relaţiile diplomatice între România şi Republica Kârgâzstan, la nivel de ambasadă. România a recunoscut independenţa de stat a R. Kârgâzstan la 20 decembrie 1991. Pe 25 mai 2006, a fost inaugurat Consulatul Onorific al României în Republica Kârgâzstan. În România, consul onorific al Republicii Kârgâze a fost acreditat în anul 2020
* Cu 29 de ani în urmă (1994) apărea, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Ziua”, sub conducerea lui Sorin Roşca Stănescu. La data de 7 ianuarie 2010, ziarul „Ziua” și-a încetat apariția, însă un grup de foști jurnaliști ai cotidianului au înființat, în aceeaşi lună, publicația online „Ziua Veche”
* Tot acum 29 de ani, Israelul şi Vaticanul au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă şi nunţiatură, în urma unui acord istoric de recunoaştere reciprocă (semnat la 30.XII.1993, la Ierusalim)
* În urmă cu 21 de ani (2002) era lansat postul de televiziune MTV România, luând locul postului MCM România. Invitat de onoare la spectacolul inaugural a fost interpretul de muzică latino Enrique Iglesias, iar primul viceoclip difuzat a fost „Love To See You Cry”
* Se împlinesc 15 ani (2008) de când intra în vigoare prima Constituţie a statului Kosovo, adoptată de Parlamentul de la Pristina la data de 9 aprilie
Aniversări – Comemorări
– Sf. Mucenic Isihie (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)
– 1839: S-a născut Sofia Cocea, publicistă, poetă, traducătoare (m. 1861)
– 1841: S-a născut botanistul şi medicul Dimitrie Grecescu, unul dintre întemeietorii cercetărilor floristice şi geobotanice din România; membru titular al Academiei Române din 1907 (m. 1910)
– 1882: S-a născut Ion U. Soricu, poet, folclorist, autor de literatură pentru copii şi publicist (m. 1957). NOTĂ: Alte surse dau naşterea la 16.VI.1882
– 1889: A murit poetul naţional, prozatorul, dramaturgul, ziaristul şi gânditorul Mihai Eminescu; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (n. 1850)
– 1893, 15/27: S-a născut Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul lui Iancu-Leonte Marinescu), prozator, poet, dramaturg şi cronicar dramatic (m. 1964) – 130 de ani
– 1903: S-a născut pictorul şi poetul Victor Brauner, unul dintre fondatorii avangardei şi un reprezentant important al suprarealismului; stabilit în Franţa în 1930; frate cu folcloristul Harry Brauner (m. 1966, la Paris) – 120 de ani
– 1909: S-a născut Virgil Teodorescu, poet, prozator, eseist şi traducător; a făcut parte din grupul suprarealiştilor români, alături de Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1987)
– 1911: S-a născut pictorul şi graficianul Viorel Huși (pe numele său adevărat Viorel Herşcovici) (m. 1972)
– 1911: S-a născut actriţa Eliza Petrăchescu (m. 1977)
– 1914: S-a născut Saul Steinberg, desenator și grafician american de origine română; unul dintre cei mai iubiți artiști ai Americii, cunoscut la nivel mondial pentru caricaturile și schițele sale ce au ilustrat paginile revistei „The New Yorker” pentru aproape șase decenii (m. 1999)
– 1924: S-a născut scriitoarea suedeză de origine română Hédi Fried, supravieţuitoare a Holocaustului; laureată a Premiului Olof Palme în 2017, pentru „eforturile neobosite de apărare a egalităţii în drepturi a tuturor oamenilor, precum şi pentru munca de o viaţă de a face cunoscute atrocităţile produse de nazism şi rasism, violenţă şi prejudecăţi” (m. 2022)
– 1926: S-a născut Savel Stiopul, regizor de film, scenarist, actor şi profesor; activitate publicistică şi de cultură cinematografică (m. 2007)
– 1929: A murit matematicianul Traian Lalescu, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale, autorul primei lucrări sintetice importante în acest domeniu din literatura ştiinţifică; din iniţiativa sa a luat fiinţă Şcoala Politehnică din Timişoara, al cărei prim rector a fost (1920-1921); membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1882)
– 1930: S-a născut regizorul de teatru Lucian Giurchescu, stabilit la Copenhaga din 1979; între montările din Danemarca şi din alte ţări vest-europene, revine şi lucrează şi în România (m. 2022)
– 1931: S-a născut pictorul Octavian Vişan (m. 2002)
– 1934: S-a născut criticul şi istoricul literar Matei Călinescu; stabilit în SUA, din 1973 (m. 2009)
– 1939: A murit Nicolae M. Condiescu, general (profesor de istorie militară la Şcoala Superioară de Război); ministru al armatei în perioada 1930-1931; scriitor; membru de onoare al Academiei Române din 1938; a făcut parte, în anul 1932, din Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii, iar în perioada 1933 – 1937 este numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al Radioului (n. 1880)
– 1941: S-a născut Dan Culcer, critic literar, eseist, poet, traducător şi jurnalist; stabilit, din 1987, în Franţa
– 1942: S-a născut flautistul Ioan Caţianis; fost membru al Orchestrei Naţionale Radio (m. 2021)
– 1954: S-a născut pictorul Mircea Stănescu
– 1956: S-a născut pictorul şi graficianul Marcel Aciocoiţei, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București, conservator la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (m. 2020)
– 1959: S-a născut saxofonistul, compozitorul de jazz, producătorul și șeful de formație Nicolas Simion; unul dintre principalii reprezentanţi ai jazz-ului românesc
– 1959: S-a născut Alexandru (Ducu) Darie, regizor de teatru; fost director al Teatrului Bulandra (m. 2019)
– 1974: A murit Cristian Vasile cântăreţ de muzică uşoară (cu voce de tenor), din perioada interbelică (n. 1908)
– 1981: A murit Ben.[edict] Corlaciu, poet şi prozator; membru al grupării din jurul revistei „Albatros”, alături de Geo Dumitrescu; în anii ’70 ai secolului XX s-a stabilit la Paris (n. 1924)
– 1998: A murit pianista şi profesoara Martha Joja (n. 1928) – 25 de ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: UE găzduiește a șaptea Conferință de la Bruxelles privind viitorul Siriei și al regiunii
– Bruxelles: Întâlnirea miniștrilor apărării din cadrul NATO (15 – 16 iun.)
– Luxemburg: Reuniunea Eurogrup
– Berna, Elveția: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa parlamentarilor elvețieni printr-un mesaj video
– Copenhaga: Vizită oficială în Danemarca a cuplului regal norvegian (15 – 16 iun.)
– Franța: Președintele algerian Abdelmadjid Tebboune urmează să efectueze o vizită la Paris
– Nairobi: Ministrul de Finanțe și al Trezoriei din Kenya, Njuguna Ndung’u, prezintă parlamentului bugetul 2023/24 (iulie-iunie)
– Kampala: Ministrul de Finanțe al Ugandei, Matia Kasaija, prezintă parlamentului bugetul 2023/24 (iulie-iunie)
– Dar Es Salaam, Tanzania: Ministrul de Finanțe al Tanzaniei, Mwigulu Nchemba, prezintă parlamentului bugetul 2023/24 (iulie-iunie)
– Frankfurt: Conferință de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară în zona euro
– Amsterdam: Tabloul lui Rembrandt „The Standard Bearer” este expus la Rijksmuseum
– Barcelona: Festivalul de Muzică Electronică Sónar (15 – 17 iun.)
– Los Angeles: Golf – PGA, Turneul US Open (15 – 18 iun.)
– Oslo: Atletism – Liga de Diamant, reuniunea de la Oslo
– Haga: Navigație – Startul celei de-a 7-a etape a The Ocean Race, o cursă în jurul lumii cu echipaj și cu escale
– Enschede, Țările de Jos: Fotbal – UEFA Nations League, Semifinală: Spania – Italia
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială de Combatere a Relelor Tratamente asupra Persoanelor Vârstnice”; a fost desemnată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţia 66/127 din 19 decembrie 2011; ziua a fost făcută cunoscută în România din 2012 de către Comitetul de Bioetică al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO
– „Ziua Internaţională a Energiei Eoliene” (Global Wind Day); prima dată a fost sărbătorită în 2007, în Europa, doi ani mai târziu fiind adoptată la nivel internaţional. De organizarea ei se ocupă EWEA (European Wind Energy Association) şi GWEC (Global Wind Energy Council). În asociere cu EWEA şi GWEC, asociaţiile naţionale de energie eoliană şi societăţile implicate în producţia de energie eoliană organizează diferite evenimente, cu scopul de a promova şi informa despre puterea şi potenţialul vântului
– 1594: S-a născut pictorul clasicist francez Nicolas Poussin (m. 1665)
– 1772: A murit compozitorul francez Claude Daquin (n. 1694)
– 1843: S-a născut Edvard Grieg, compozitor, pianist şi dirijor norvegian; întemeietorul şcolii muzicale naţionale norvegiene (m. 1907) – 180 de ani
– 1879: S-a născut Henri Wallon, filosof, psiholog, neuropsihiatru, pedagog şi om politic francez; specialist în psihologia infantilă; în studiile sale s-a aplecat îndeosebi asupra evoluţiei psihice a copilului, a genezei conştiinţei şi gândirii acestuia, ca şi asupra rolului societăţii în dezvoltarea personalităţii sale; membru corespondent străin al Academiei Române din 1957 (m. 1962)
– 1893: A murit Ferenc Erkel, compozitor, pianist, dirijor şi pedagog ungar (n. 1810) – 130 de ani
– 1916: S-a născut compozitorul francez de origine bască Francis Lopez (m. 1995)
– 1916: S-a născut Herbert A. Simon, economist, sociolog, psiholog şi profesor american; Premiul Nobel pentru economie în 1978 pentru investigarea novatoare a proceselor decizionale în cadrul organizaţiilor economice (m. 2001)
– 1920: S-a născut actorul italian de film Alberto Sordi (m. 2003)
– 1924: S-a născut Ezer Weizman, general şi om politic israelian; fondator şi primul comandant al aviaţiei militare israeliene; ministru în mai multe rânduri şi preşedinte al Israelului între anii 1993 şi 2000; ca ministru al apărării şi principal consilier al premierului Menahem Begin (1977-1983), a fost unul dintre artizanii istoricului tratat de pace cu Egiptul încheiat în 1979 (m. 2005)
– 1926: S-a născut François Michelin, om de afaceri francez; director executiv (1955 – 1999) al „Michelin”, gigantul mondial al industriei anvelopelor (m. 2015)
– 1938: A murit, la Davos, în Elveţia, pictorul german Ernst Ludwig Kirchner, unul dintre liderii unui grup de artisţi expresionişti cunoscut sub numele de “Die Brücke” („Podul”) şi reprezentant de seamă al expresionismului (n. 1880) – 85 de ani
– 1943: S-a născut Johnny Hallyday (nume la naştere: Jean-Philippe Léo Smet), cântăreţ, compozitor şi actor francez de film; considerat părintele rock and rollului francez (m. 2017) – 80 de ani
– 1946: S-a născut cântăreţul grec Demis Roussos (nume real: Artemios Ventouris-Roussos); faimos pentru cântecele de dragoste, era supranumit „doctorul inimilor” (m. 2015)
– 1953: S-a născut politicianul chinez Xi Jinping, preşedinte al Republicii Populare Chineze din 14 martie 2013 (reales în 2018); la 15 noiembrie 2012 a fost ales în tripla funcţie de secretar general al Partidului Comunist Chinez, vice-preşedinte al Republicii Populare Chineze şi preşedinte al Comisiei Militare Centrale; este primul lider născut după instaurarea regimului fondat de către Mao Zedong (1949); graţie eliminării din Constituţie a termenului limită de candidaturi la funcţia supremă a ţării, China i-a permis lui Xi Jinping să rămână președinte pe viață, acesta confirmându-şi statutul de cel mai puternic lider de la Mao Zedong încoace – 70 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 1.VI.1953
– 1954: S-a născut Terri Gibbs, cântăreaţă de muzică country şi pianistă americană
– 1962: A murit Alfred Cortot, pianist şi dirijor francez; împreună cu Jacques Thibaud şi Pablo Casals au fondat un trio de renume mondial (1905-1944) (n. 1877)
– 1963: S-a născut actriţa, producătoarea, regizoarea şi scenarista americană Helen Hunt; câștigătoare a patru Premii Emmy, un Oscar și patru Globuri de Aur – 60 de ani
– 1971: A murit biochimistul american Wendell M. Stanley; cercetări în domeniul structurii virusurilor; Premiul Nobel pentru chimie în 1946 (n. 1904)
– 1996: A murit Ella Fitzgerald, cea mai populară cântăreață de jazz din Statele Unite mai bine de o jumătate de secol; supranumită „Prima doamnă a muzicii”; recompensată în timpul vieții cu 13 premii Grammy (n. 1917)
– 2006: A murit comicul (mim, jongleur, echilibrist) francez Raymond Devos (n. 1922)
– 2013: A murit fizicianul american Kenneth G. Wilson, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1982, pentru teoria sa privind fenomenele critice asociate cu tranziţiile de stare (n. 1936) – 10 ani
– 2017: A murit Aleksei Batalov, actor, regizor de film, scenarist și profesor rus (n. 1928)
– 2017: A murit compozitorul și organistul francez Jacques Charpentier (n. 1933)
– 2018: A murit scriitorul german Dieter Wellershoff; în 1960 s-a numărat printre membrii fondatori ai „Şcolii de la Köln” a noului realism, deschizătoare de drumuri pentru literatura descriptivă (n. 1925) – 5 ani
– 2019: A murit Franco Zeffirelli (numele adevărat: Gianfranco Corsi Zeffirelli), regizor, producător de film, teatru şi operă, scenarist și actor italian; considerat unul dintre cele mai mari nume din istoria cinematografiei; cunoscut pentru filme ca: „Iisus din Nazareth”, „Romeo şi Julieta”, „Îmblânzirea Scorpiei”, „Otello”, „Hamlet”, „Callas Forever” (n. 1923)
– 2019: A murit arhitectul austriac Wilhelm Holzbauer, celebru pentru sala de concerte Festspielhaus Baden Baden, din sud-vestul Germaniei (n. 1930)