TULCEA: Bărbat reţinut după ce a fost prins băut la volan! Conducea cu viteză şi nu a oprit la semnalele poliţiştilor
Publicat de , 7 iunie 2023, 17:22
Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. Autoturismul său a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 99 km/h, pe strada Barajului, din municipiul Tulcea.
Potrivit unui comunicat al IPJ Tulcea, conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea, fiind urmărit în trafic pe o distanță de aproximativ 6 kilometri de către mai multe autospeciale de poliție, fiind interceptat pe strada Corneliu Gavrilor, din municipiu.
„Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice. Fața de conducătorul auto a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, polițiștii continuând cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“, se arată în comunicatul IPJ Tulcea.
Comunicat IPJ Tulcea / Foto: Arhivă