Federația SANITAS strânge semnături pentru GREVA GENERALĂ în sănătate și asistență socială
Publicat de Adina Sîrbu, 15 mai 2023, 07:56
Proteste de amploare se anunță în Sănătate și Asistență Socială. Sindicaliștii încep, astăzi, strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale. Membrii Federației SANITAS sunt extrem de nemulțumiți că toate negocierile referitoare la salarizare și la angajările din sistemul sanitar și cel de asistență socială au eșuat. Despre revendicări, dar și despre calendarul protestelor aflăm mai multe, la Interviul Dimineții, de la liderul SANITAS Constanța, Nicolae Manea.
Nicolae Manea:
Consiliul Național al Federației SANITAS, întrunit în ședință extraordinară, a decis reluarea acțiunilor de protest în perioada imediat următoare. Pe 15 mai se să startul strângerii de semnături de la membrii de sindicat pentru declanșarea grevei generale în cele două sisteme – sănătate și asistență socială – unde avem reprezentativitate la nivel național. Pe 23 mai vom picheta Ministerul Sănătății. În data de 8 iunie, între orele 9,00 și 11,00, va avea loc greva de avertisment cu întreruperea activității, iar începând cu 15 iunie 2023 se va declanșa GREVA GENERALĂ în cele două sisteme, cu asigurarea prevederilor legale, adică vom asigura acea treime, în așa fel încât pacienții și beneficiarii să nu aibă de suferit.
Ce i-a adus pe sindicaliștii din sănătate și asistență socială în pragul grevei generale? Care sunt revendicările?
Nicolae Manea:
Noi am tot negociat în ultima perioadă și am semnalat foarte multe lucruri, începând cu subfinanțarea cronică a celor două sisteme, continuând cu faptul că nu avem contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate și se tergiversează, în opinia noastră, nejustificat. Am spus foarte clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 40% și ceream pur și simplu să se acopere inflația. Am solicitat în nenumerate rânduri să fie aplicată legea, salarizării, care, începând cu 31 decembrie ar fi trebuit să fie aplicată în integralitate. Și ce a umplut paharul este acest proiect de ordonanță prin care se reduc bugetele cu 10% și se blochează angajările în sistemul bugetar, inclusiv în sănătate și asistență socială. Am înțeles că cei din învățământ sunt exceptați ori în toate discuțiile pe care le-am purtat am avut răspunsuri favorabile că nu se vor bloca în sănătătate și asistență socială angajările. Am avut promisiunea că se va semna în termenul cel mai scurt, acum luni de zile, că se va semna contractul colectiv de muncă. Am avut promisiunea că voucherele de vacanță vor fi asigurate de la bugetul de stat pentru angajații din sănătate și asistență socială, așa cum se asigură pentru ceilalți bugetari, că se va insista foarte mult în așa fel încât să fie aplicată în integralitate legea salarizării. Ori toate aceste lucruri nu au fost respectate.
Ați vorbit de voucherele de vacanță, cum sunt acordate în sistemul sanitar și de asistență socială?
Nicolae Manea:
La ceilalți bugetari alocările se fac de la bugetul de stat. La sănătate, aceste vouchere de vacanță sunt suportate din contractul cu casele de asigurări sociale de sănătate ori acest lucru, din perspectiva noastră, este inacceptabil. Ar trebui ca acești bani să fie separat și să nu mai greveze asupra bugetului spitalului. Știți foarte bine, acel buget e din ce în ce mai presat de creșterea facturilor, de creșterea utilităților, de scumpirea medicamentelor, de tot ce se întâmplă și ce s-a întâmplat în ultimii 2-3 ani, și ajungem în situația în care un număr din ce în ce mai mari de unități sanitare să nu mai poată să plătească aceste vouchere, cu toate că legea spune foarte clar că ele trebuie acordatoe. Sunt unități care nu au acordat vouchere de vacanță, am mers în instanță, am și câștigat, dar tot asupra spitalului cate această presiune.
__________
Pe de altă parte, ieri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut un apel la spitale să scoată la concurs posturile de medici şi de asistenţi medicali de care au nevoie.
El a precizat că atunci va putea propune un memorandum pentru aprobarea acestora, chiar dacă există în vigoare ordonanţa care limitează angajările în sistemul bugetar.
Ministrul Sănătăţii spune că este convins că Guvernul va aproba derogarea, mai ales că sunt peste 1.000 de tineri medici care au susţinut săptămâna trecută, la nivel naţional, examenul de specialitate şi care nu au posturi.
Interviu realizat de Cătălina Radu/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: arhivă