Percheziții la suspecți de proxenetism, în județele Constanța și Tulcea. 7 persoane au fost reținute
Publicat de Adina Sîrbu, 12 mai 2023, 12:07
La data de 11 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au efectuat 19 percheziții domiciliare, în județele Constanța și Tulcea, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de proxenetism.
În urma perchezițiilor efectuate, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost conduse 20 de persoane, 7 dintre acestea fiind bănuite de comiterea infracțiunii de proxenetism.
Astfel, începând cu anul 2018 și până în prezent, acestea ar fi determinat sau înlesnit practicarea prostituţiei ori ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei, de către mai multe persoane, în apartamente închiriate în muncipiile Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava.
În urma perchezițiilor, au fost descoperiți și ridicați aproximativ 14.000 de lei, 3.800 de euro, 500 de dolari, carduri bancare, telefoane mobile, cartele SIM, o armă de tip airsoft, mai multe înscrisuri cu valoare probatorie și au fost indisponibilizate 4 autoturisme.
6 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri legale.
Alte 3 persoane sunt, de asemenea, cercetate în acest dosar, una fiind încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă, iar celelalte două sustrăgându-se cercetărilor.
Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și U.T.A.I. Constanța.
La acțiune au participat și polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Poliția Municipiului Constanța, Poliția Orașului Năvodari, Poliția Orașului Ovidiu, Secția 4 Poliție Rurală Medgidia, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – se arată într-un comunicat al IPJ Constanța.
Oamenii legii precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: IGPR