Piloții din Formula 1 vor purta aceleași căști în timpul unui sezon
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 februarie 2015, 18:01
Federația Internațională de Automobilism (FIA) vrea să le impună piloților din Formula 1 o singură cască pe durata unui sezon, pentru o identificare mai ușoară a celor care pilotează bolizii în Grand Prix-uri, relatează ziarul AS, citat de Agerpres.
Decizia va intra în vigoare din acest an, după ce va fi ratificată de Consiliul Mondial al Motorsportului. Noua reglementare vizează doar utilizarea unei căști cu același model pe durata unui an și nu alegerea designului sau a culorilor.
Fostul pilot german Alexander Wurz a criticat decizia FIA pe contul său de Twitter:”Dar, vă rugăm, ce va urma? Norme privind lungimea părului”
Germanul Sebastian Vettel, cvadruplu campion mondial, este unul dintre piloții care au utilizat cele mai multe designuri la căști în sezoanele trecute.