Ascultă Radio România Constanța Live

”Beach, Please!”, la final: peste 85.000 de tineri au petrecut la festivalul de la Costinești. Aproape 300 dintre ei au primit ajutor medical

”Beach, Please!”, la final: peste 85.000 de tineri au petrecut la festivalul de la Costinești. Aproape 300 dintre ei au primit ajutor medical

Publicat de Adina Sîrbu, 1 mai 2023, 13:09

Întrucât mulți cetățeni au ales să petreacă minivacanța de 1 Mai pe litoral, structurile MAI au acordat o atenție suplimentară asigurării ordinii și liniștii publice la nivelul județului Constanța, cu accent pe zonele de desfășurare a evenimentelor publice de amploare. Măsurile proactive și dispozitivul preventiv integrat de ordine publică din zona festivalurilor au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror fapte antisociale.
Obiectivul de prevenire a fost atins și nu au fost înregistrate incidente de ordine publică – se arată în comunicatul Grupării de Jandarmi ”TOMIS” Constanța.
Astfel, în cele patru zile de desfășurare ale  Festivalului „Beach, Please!” din Costinești, peste 85.000 de tineri au petrecut în siguranță.
Având în vedere că în stațiunile de pe litoral se organizează în continuare evenimente publice de amploare, precum festivalul „Sunwaves 30” din Mamaia, care va dura până pe 3 mai, forțele de ordine rămân la datorie, pentru a se asigura că sunt respectate condițiile de siguranță pentru participanți. 
 
În ultimele patru zile, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, în colaborare cu reprezentanții I.P.J. Constanța, au realizat o serie de activități cu caracter preventiv în urma cărora persoanele interesate au fost informate cu privire la pericolele la care se supun în situația consumului de substanțe interzise și alcool.
 
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 4 zile, au acționat proactiv concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încercă să vândă substanțe interzise. 
 
Astfel, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanța și jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi „TOMIS” Constanța au aplicat 103 amenzi în valoare de 44.580 lei (dintre care 89 de sancțiuni aplicate la regimul rutier, potrivit OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, si 13 sancțiuni potrivit LG. 61/ 1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială) și un avertisment.
 
De asemenea, polițiștii rutieri au întocmit și documentele necesare pentru tragerea la răspundere a unui număr de 7 persoane care au fost depistate conducând autovehiculul sub influența băuturilor alcoolice.
 
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 125 de persoane, identificate având asupra lor substanțe interzise la deținere.
 
De asemenea, în domeniul prevenirii incendiilor, inspectorii I.S.U. Constanța au desfășurat controale la operatorii economici pentru a preveni producerea unor incidente și a verifica respectarea tuturor condițiilor de siguranță, fiind constatate 53 de deficiențe, sancționate cu 11 amenzi în valoare de 80.500 lei și 42 de avertismente.
 
O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor aflate la cele trei posturi medicale avansate deservite de personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța și de cel al UPU-SMURD Constanța au acordat sprijin unui număr de 297 de participanți, în următoarele situații:
– 84 de traumatisme diverse (escoriații, contuzii, etc.);  
– 213 cazuri cu afecțiuni medicale diverse (probleme cardiace, reacții alergice etc.)
 
În această perioadă, 12 persoane, dintre care 3 minori, au avut nevoie de investigații suplimentare și au fost transportate la spital, majoritatea cu diverse traumatisme.
 
Mulțumim tuturor participanților care au ales să se bucure de muzică și atmosferă într-un mod responsabil! – se arată în comunicatul Grupării de Jandarmi „TOMIS” Constanța.

 

Redactor online: Adina Sîrbu
CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:27

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare

Zona carosabilă va fi decopertată pe strada Suceava, între strada Dobrilă Eugeniu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu,  circulația...

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:15

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână

Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Miga și Capitol, devine și în acest sfârșit de săptămână zonă de promenadă. Dacă doriți să...

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:44

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu alte asociații și structuri sindicale, militarii rezerviști din Constanța,...

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:04

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța

În miros de floricele de porumb, de plăcintă cu dovleac și mere proaspete, zeci de copii de la Grădinița 42 cu program prelungit din...

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:37

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța

Creșterea salariilor angajaților Primăriei Municipiul Constanța a fost unul dintre cele mai dezbătatute proiecte în cadrul ultimei ședințe a...

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:32

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani

...

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:19

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

...

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:13

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal

...

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal