Ascultă Radio România Constanța Live

S-a înființat o nouă organizație în fotbalul european

S-a înființat o nouă organizație în fotbalul european

Publicat de Catalin Donose, 25 aprilie 2023, 11:04

Uniunea cluburilor europene (UEC), care reprezintă vocea a aproximativ 1.400 de cluburi europene de fotbal mici şi mijlocii, a fost lansată la Bruxelles.

UEC va apăra interesele cluburilor care nu sunt reprezentate în actuala guvernare a fotbalului continental, pentru că nu pot evolua într-una din cele trei cupe europene, a explicat unul dintre oficialii săi, William Martucci, specialist în marketing sportiv.

Această nouă structură cu contururi neclare, care nu are nici echipă de conducere, nici statut, a revendicat înregistrarea a patruzeci de cluburi din 25 de ţări în cadrul prezentării sale, inclusiv Crystal Palace (prima ligă engleză), Royal Union Saint-Gilloise (prima ligă belgiană) şi Lokomotiv Zagreb (prima divizie croată).

UEC se prezintă ca un ”partener social” al organizaţiilor jucătorilor şi suporterilor şi ca un complement la puternica Asociaţie europeană a cluburilor (ECA), singurul interlocutor oficial al UEFA de până acum.

”Nu este vorba de a înlocui ECA, ci de a aduce o contrapondere a influenţei marilor cluburi prin intermediul ECA privind managementul finanţelor fotbalului european”, a precizat un oficial al noii structuri, Katarina Pijetlovic, specialist în drept sportiv.

Nici UEFA şi nici ECA nu au comentat deocamdată apariţia noului actor al fotbalului. ECA, înfiinţată în 2008, cu peste 300 de cluburi membre, are un acord şi cu FIFA, care acoperă atât calendarul internaţional, cât şi compensarea cluburilor care îşi eliberează jucătorii internaţionali.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:27

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare

Zona carosabilă va fi decopertată pe strada Suceava, între strada Dobrilă Eugeniu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu,  circulația...

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:15

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână

Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Miga și Capitol, devine și în acest sfârșit de săptămână zonă de promenadă. Dacă doriți să...

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:44

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu alte asociații și structuri sindicale, militarii rezerviști din Constanța,...

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:04

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța

În miros de floricele de porumb, de plăcintă cu dovleac și mere proaspete, zeci de copii de la Grădinița 42 cu program prelungit din...

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:37

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța

Creșterea salariilor angajaților Primăriei Municipiul Constanța a fost unul dintre cele mai dezbătatute proiecte în cadrul ultimei ședințe a...

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:32

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani

...

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:19

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

...

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:13

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal

...

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal