Ascultă Radio România Constanța Live

Podul peste Dunăre de la Brăila va fi inaugurat în jurul datei de 27 iunie, pe varianta Măcin – a anunţat ministrul Transporturilor. Când va fi gata varianta Jijila

Podul peste Dunăre de la Brăila va fi inaugurat în jurul datei de 27 iunie, pe varianta Măcin – a anunţat ministrul Transporturilor. Când va fi gata varianta Jijila

Publicat de , 21 aprilie 2023, 16:58

Podul de la Brăila va fi inaugurat în jurul datei de 27 iunie pe varianta Măcin, urmând ca varianta Jijila să fie gata până la sfârşitul anului, a declarat, astăzi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.

Şeful de la Transporturi a precizat că i-a transmis constructorului italian – Webuild (fosta Astaldi) – că îl va invita pe ministrul Transporturilor din Italia la această inaugurare, în ideea de a pune presiune pe acesta.

„Ce voiam să vă spun legat de această companie (Webuild – n. r.) este că undeva în iunie, în jurul datei de 27 iunie, cine o fi ministru aici şi cu cine o fi prim-ministru, plus/minus câteva zile, de aia fac şi anunţul public, ca să nu mai fie semne de întrebare, se va inaugura Podul de la Brăila pe varianta pe care o ştiţi cu toţii şi anume descărcarea în judeţul Tulcea pe varianta scurtă Măcin, urmând ca varianta de Jijila să fie gata până la sfârşitul anului. Deci, 27 iunie, plus/minus 2- 3 zile, 2023. Deci, public, da, pentru că este angajamentul pe care dânşii şi l-au luat. Şi l-au mai luat, numai că de data asta le-am spus că trimit în numele ministerului, eu, ca ministru, invitaţie omologului italian să vină la inaugurare. Aşa că folosesc acest prilej ca să punem presiunea mai mare pe dânşii“, a afirmat Grindeanu.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţa pe 15 martie 2023, pe pagina sa de Facebook, că stadiul fizic al lucrărilor la pod este de 93,4%, iar al lucrărilor la drumurile de legătură de 60%, stadiul fizic al întregului proiect fiind de 91,9%.

„O echipă de experţi din cadrul CNAIR a fost la Brăila, pentru verificarea stadiilor lucrărilor la podului suspendat peste Dunăre şi la drumurile de legătură, conform prevederilor contractuale. Pentru finalizarea lucrărilor în termenul asumat, antreprenorul trebuie să-şi îmbunătăţească mobilizarea“, se menţiona în postarea CNAIR.

Instituţia mai preciza că la podul suspendat peste Dunăre au fost programate următoarele lucrări: hidroizolaţie; montare senzori monitorizare structurală; montare sisteme de scurgere a apelor în interiorul tablierului, iar la drumurile care vor face legătura cu podul următoarele lucrări: turnare mixtură asfaltică; amenajări terasamente; armare elevaţie; montaj grinzi prefabricate; armare placă de suprabetonare; cofrare placă; armare placă.

Antreprenorul lucrării ‘Pod Suspendat peste Dunăre’ este Asocierea Webuild SPA – IHI Infrastructure Systems CO LTD, valoarea contractului fiind de 2,375 miliarde de lei cu TVA.

Lungimea podului este de 1.974 metri, din care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Lungimea drumului principal Brăila – Jijila este de 19,095 kilometri, iar lungimea drumului de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin este de 4,328 kilometri.

De asemenea, lucrările pe Drumul Expres Galaţi – Brăila au ajuns la un stadiu fizic de 50%, iar antreprenorul român a început turnarea covorului asfaltic în zona giraţiei de la km 1+524 (conexiune cu drumul de legătură de la Podul Brăila), a anunţat pe 3 aprilie ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, pe pagina sa de Facebook.

„Primii 300 metri de asfalt au fost aşternuţi astăzi pe Drumul Expres Galaţi – Brăila. Antreprenorul român, ajuns la un stadiu fizic de 50% al lucrărilor, a început turnarea covorului asfaltic în zona giraţiei de la km 1+524 (conexiune cu drumul de legătură de la Podul #Brăila). Potrivit contractului, circulaţia pe Drumul Expres Brăila – #Galaţi trebuie deschisă la sfârşitul lunii aprilie a anului viitor“, a notat atunci Sorin Grindeanu.

Constructorul Drumului Expres Galaţi – Brăila este Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade.

Sursa: Agerpres / Editor online: Alina Enache / Foto: Arhivă

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:55

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament

Un incendiu izbucnit a izbucnit luni dimineață, în jurul orei 03:00, într-un apartament de pe Aleea Orhideelor din Constanța. Focul a fost...

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament
”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:35

”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a intervenit rapid cu nava SAR ARTEMIS, în cadrul unei operațiuni de evacuare...

”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța
Județul CONSTANȚA: O femeie a decedat după ce a fost înjunghiată de concubinul său
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 14:17

Județul CONSTANȚA: O femeie a decedat după ce a fost înjunghiată de concubinul său

O tânără de 20 de ani din Cuza Vodă a fost înjunghiată mortal de concubinul său în prima zi de Paște. ”Procurorul de caz din cadrul...

Județul CONSTANȚA: O femeie a decedat după ce a fost înjunghiată de concubinul său
TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 13:32

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:34

Credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului

Duminică, 20 aprilie, este sărbătorită de Biserica Catolică Duminica Paștelui. Sfânta Liturghie este celebrată în Piața Sfântul Petru la...

Credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44