Noul timbrul cultural îi avantajează pe scriitori și artiști?
Publicat de Carmen Secuiu, 18 februarie 2015, 15:56
O nouă taxă prevăzută într-un proiect de lege a trecut deja de Senat și a primit avizul Consiliului Legislativ. Ideea timbrului cultural a stârnit deja reacții de revoltă din partea editurilor, a organizatorilor de spectacole și a oamenilor de cultură, pentru că asta va însemna, automat și creșterea prețurilor.
Legea 35, privind timbrul cultural, pentru toate uniunile de creaţie din România există încă din 1994.
În cele șase uniuni de creație se înscriu scriitorii, artiştii plastici, arhitecţii, muzicologii, oamenii de cinema și de teatru.
Proiectul legii timbrului cultural literar prevede ca pe fiecare carte să fie lipit un timbru în valoare de un leu.
”În prezent editurile sunt taxate cu 2% din prețul cărții, ceea ce, în unele cazuri, înseamnă mai puțin de un leu. Banii colectați vor merge către Uniunea scriitorilor și vor fi bineveniți, deoarece multe edituri nu și-au plătit datoriile către USR. Singura care a plătit aproape integral este Editura Humanitas”, după cum menționează președintele Uniunii Scriitorilor, filiala Dobrogea, Angelo Mitchievici.
Pe de altă parte, celelalte uniuni nu au fost au fost atât de dezavantajate. Una dintre acestea fiind Uniunea Teatrală din România.
”Corelarea corectă între producătorii și organizatorii de spectacole a funcționat corect și dorim ca și pe viitor această relație să se păstreze. Timbrul cultural teatral de 5% este de 20 de ani inclus în prețul biletelor spectacolelor”, spune vicepreședinta Uniunii Teatrale din România, Aura Corbeanu, în înregistrarea audio.
carmensecuiu@radioconstanta.ro