TULCEA: Polițiștii au vorbit cu elevii despre bullying, gestionarea conflictelor și consumul de droguri
Publicat de Adina Sîrbu, 6 aprilie 2023, 10:27
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Tulcea au desfășurat, ieri, activități informativ-preventive la Școala Gimnazială „Sfântu Gheorghe”, din județul Tulcea.
Polițiștii au prezentat noțiunile generale ale fenomenului de tip bullying, care sunt modalitățile de intervenție și combatere, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, precum și importanța dezvoltării abilităților non-violente de gestionare a conflictelor.
Dezbaterile și discuțiile interactive au avut ca scop prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor, reducerea actelor de violență prin conștientizarea implicațiilor acestui fenomen, sub aspect juridic, social și emoțional.
Totodată, elevii au primit informații utile despre efectele nocive pe care drogurile le au asupra organismului, asupra dezvoltării lor, dar și asupra viitorului lor.
Aceste întâlniri urmăresc încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial.
Redactor online: Adina Sîrbu