Cod ROŞU de vânt puternic, în şapte judeţe. Ce avertizare este valabilă în Dobrogea
Publicat de , 28 martie 2023, 07:03
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod roşu de vânt puternic pentru şapte judeţe, la altitudini de peste 1.800 de metri, valabilă astăzi, până la ora 14:00, o alta Cod portocaliu pentru 10 judeţe, la altitudini de peste 1.500 de metri, şi o atenţionare cod galben pentru aproape toată ţara (inclusiv Dobrogea), valabile de luni noaptea până marţi noaptea.
Astfel, potrivit ANM, astăzi, între orele 2:00 – 14:00, va fi Cod roşu la altitudini de peste 1.800 m în Carpaţii Meridionali, unde se va semnala vânt puternic, cu rafale ce vor depăşi 140 km/h. Sunt vizate de avertizare zone din judeţele Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş şi Dâmboviţa.
De asemenea, de azi-noapte, de la ora 23:00, până diseară, ora 23:00, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi în Munţii Apuseni, la altitudini mai mari de 1500 m, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 120-140 km/h, va fi viscol puternic şi vizibilitate foarte scăzută. Se vor afla sub Cod portocaliu zone din judeţele Arad, Bihor, Cluj, Alba, Caraş-Severin, Braşov, Prahova, Covasna, Buzău şi Vrancea.
În acelaşi interval, va fi valabilă o atenţionare Cod galben în cea mai mare parte ţării, unde vântul va avea local şi temporar intensificări, cu viteze de 50-65 km/h şi izolat peste 70-75 km/h.
Redactor: Alina Enache / Foto: Arhivă