Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: O femeie agresată de soț a cerut sprijinul jandarmilor

TULCEA: O femeie agresată de soț a cerut sprijinul jandarmilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 martie 2023, 12:51

O femeie din municipiul Tulcea a solicitat sprijinul jandarmilor, reclamând un conflict cu soțul și faptul că a fost agresată atât fizic, cât și verbal de către acesta.

Când au ajuns la fața locului, jandarmii au identificat femeia în fața imobilului unde locuia, aceasta declarând că se afla la domiciliu, împreună cu soțul și copilul, în momentul în care s-a iscat scandalul dintre ei.

Femeia, în vârstă de 28 de ani, i-a comunicat soțului că a luat hotărârea de a divorța, iar în acel moment, acesta a devenit agresiv atât fizic, cât și verbal, îmbrâncind-o și adresându-i injurii și expresii jignitoare.

De teama bărbatului, femeia s-a retras în altă cameră, unde a apelat, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la sprijinul forțelor de ordine, ulterior reușind să părăsească domiciliul și să aștepte în fața imobilului intervenția jandarmilor.

Întrebat de cele întâmplate, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a negat cele reclamate, declarând că el, de fapt, și-a invitat soția în oraș, însă ea l-a refuzat și în schimb i-a dat și vestea divorțului, invocând numeroasele neînțelegeri dintre ei.

Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.

Violența în familie nu a fost singura faptă constatată de jandarmi în acest sfârșit de săptămână. O altă faptă constând în loviri și alte violențe a necesitat intervenția forțelor de ordine la o sală de jocuri din municipiul Tulcea, unde un bărbat a provocat un scandal.

De asemenea, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 avertismente, valoarea amenzilor fiind de peste 2.000 lei pentru fapte precum consum de băuturi alcoolice în spațiul public, neluarea de către părinți a măsurilor necesare pentru a împiedica minorii de la fapte de vagabondaj și cerșetorie și pescuitul recreativ efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale.

Jandarmii au acordat și sprijin pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, la constatarea altor 7 infracțiuni precum furtul, înșelăciunea, lovirea sau alte violențe și distrugerea, informează IJJ Tulcea.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 13:21

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde

Doi copii, de 8 şi 11 ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, au fost transportați la spital, după ce au fost răniţi de explozia unei...

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 11:54

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor

Noul mers al trenurilor a intrat, duminică, în vigoare și va fi valabil până pe 12 decembrie anul viitor, anunță CFR Călători. De astăzi,...

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:46

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă

În perioada 3 – 11 decembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat 2...

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:34

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piața Victoriei pentru independența justiției.  Pentru a patra zi consecutiv,...

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 09:50

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân

Asociațiile pentru protecția animalelor au lansat petiții online pentru ca animalele abuzate precum cățelușa Kimba din Năvodari să nu poată...

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 08:01

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ

ANM a emis mai multe avertizări nowcasting Cod Galben de ceață densă pentru mai multe regiuni din estul și sudul țării, inclusiv pentru...

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 00:43

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei și au solicitat o reformă reală...

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă