CONSTANȚA: Municipiul se va împrumuta cu 253 de milioane de lei, pentru a susține proiectele de dezvoltare
Publicat de Adina Sîrbu, 28 februarie 2023, 13:21
Municipiul Constanța se va împrumuta pentru următorii 13 ani, în vederea susținerii proiectelor de dezvoltare a orașului.
Primarul Vergil Chițac a inițiat un proiect de hotărâre ce va fi supus adoptării Consiliului Local Municipal în ședința care a început la ora 14.00.
Edilul-șef al orașului a precizat că finanțarea pentru proiectele aflate în implementare s-a făcut acum trei ani timp în care prețurile au crescut foarte mult:
Primarul Vergil Chițac: Din cauza crizei energetice ce s-a manifestat asupra tuturor prețurilor, cheltuielile de funcționare ale orașului au crescut mult și, practic, ne-a rămas un spațiu bugetar pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare destul de mic. Din banii ăștia, pe de o parte trebuie să nu uităm de proiectele locale ce nu beneficiază de finanțare externă nerambursabilă și vă dau ca exemple parcuri, străzi, trotuare, regenerări urbane, parcări. Deci și pe astea trebuie să le facem, dar avem și zona proiectelor europene destul de consistentă, pentru care avem contracte de finanțare aflate în diferite faze. Cheltuielile neeligibile pentru aceste proiecte au crescut foarte mult.
Suma maximă ce va fi împrumutată de municipalitate este de 253 de milioane de lei, suma urmând să asigure implementarea unor proiecte în valoare de 2,4 miliarde de lei.
Gradul de îndatorare al Constanței va fi de maximum 7,23% în 2026.
Potrivit Legii finanțelor locale, gradul de îndatorare poate fi de cel mult 30% din veniturile proprii.
Redactor: Dana Malciu/ Redactor online: Adina Sîrbu