Ascultă Radio România Constanța Live

Curtea de Conturi: O parte importantă din activitatea comercială de pe litoral, realizată cu ocuparea abuzivă a domeniului public

Curtea de Conturi: O parte importantă din activitatea comercială de pe litoral, realizată cu ocuparea abuzivă a domeniului public

Publicat de , 16 februarie 2023, 11:24

O parte importantă din activitatea comercială desfăşurată în 2021 pe litoralul Mării Negre a fost realizată în afara cadrului legal, cu ocuparea domeniului public în mod abuziv, potrivit unui raport publicat miercuri de Curtea de Conturi a României.

Instituţia a realizat, în perioada 4 aprilie 2022 – 27 mai 2022, şase acţiuni de flash-audit la unităţi administrativ-teritoriale din zona litoralului, respectiv UATM Constanţa, UATM Mangalia, UATO Eforie, UATO Năvodari, UATC Costineşti şi UATC Limanu.

De asemenea, au fost identificate neconformităţi în ceea ce priveşte desfăşurarea de activităţi comerciale fără deţinerea de autorizaţii/acorduri emise de autorităţile de reglementare, dar şi legate de modul de efectuare a controalelor pentru reducerea sau eliminarea riscurilor de desfăşurare a activităţilor în afara cadrului legal de către operatorii economici.

Conform sursei citate, o altă constatare a auditorilor publici se referă la diminuarea veniturilor bugetelor locale cu valoarea veniturilor nestabilite (provenite din taxele necolectate de către unităţile administrativ-teritoriale), respectiv cu suma de 13.422.438 lei, estimată la nivelul minim al taxelor de autorizare sau cu suma de 22.760.349 lei, estimată la nivelul mediu al taxelor de autorizare.

„De altfel, având în vedere că acordarea autorizaţiilor de funcţionare sau vizarea acestora în anul 2021 s-a făcut pentru mai puţin de jumătate din totalul celor care ar fi trebuit să solicite autorizarea, respectiv faptul că nu au fost încheiate contracte cu operatorii economici privaţi (spre ex. pentru serviciile de salubrizare), la bugetul local nu s-au încasat venituri substanţiale care ar fi putut ridica potenţialul economic al zonei, în acelaşi timp o parte a cheltuielilor fiind suportată chiar de unităţile administrativ teritoriale“, se spune în Raportul Sinteză „Auditul eficienţei şi eficacităţii activităţii de acordare a autorizaţiilor de funcţionare şi de utilizare temporară a locurilor publice în scopul desfăşurării de activităţi economice pe litoralul Mării Negre în condiţiile unor acte de comerţ la standarde ridicate“.

Totodată, pentru a răspunde obiectivului general şi obiectivelor specifice ale acţiunilor de flash-audit, echipa de audit a demarat o campanie de conştientizare la nivelul operatorilor economici, prin elaborarea unor chestionare care au avut ca tematică exercitarea activităţilor de comercializare în zone publice pe litoralul românesc în condiţiile autorizării acestora de către unităţile administrativ-teritoriale.

Analiza chestionarelor a scos în evidenţă necesitatea modificării cadrului de reglementare specific, întărirea stării de legalitate în domeniul desfăşurării activităţii de către operatorii economici şi, nu în ultimul rând, necesitatea creşterii rolului pro-activ al personalului unităţii administrativ-teritoriale.

„Auditul a avut drept punct de plecare acţiunea de documentare realizată în anul 2021 asupra legalităţii şi regularităţii desfăşurării activităţilor autorizabile pe litoral, care a scos în evidenţă faptul că, în mare măsură, activităţile comerciale desfăşurate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale din zona litoralului sunt efectuate/realizate de către operatori economici/comercianţi neautorizaţi, acest aspect având implicaţii directe în privinţa sănătăţii şi siguranţei consumatorilor, precum şi în privinţa modului de stabilire şi încasare a veniturilor bugetelor locale cuvenite din taxele de autorizare“, se mai arată în document.

Obiectivul general al misiunii de audit a vizat identificarea cazurilor de operatori economici care desfăşoară activitate comercială în localităţile riverane litoralului Mării Negre, în afara cadrului legal.

Sursa: Agerpres / Editor online: Alina Enache / Foto: Arhivă

CONSTANȚA: Locul deșeurilor nu este pe stradă!
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 10:50

CONSTANȚA: Locul deșeurilor nu este pe stradă!

Directia Generala Poliția Locală Constanta își reafirmă angajamentul de a păstra un mediu curat și sigur pentru toți cetățenii. Astfel, în...

CONSTANȚA: Locul deșeurilor nu este pe stradă!
Proiect legislativ pentru protejarea clienților dezvoltatorilor imobiliari, în plenul Senatului
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 09:00

Proiect legislativ pentru protejarea clienților dezvoltatorilor imobiliari, în plenul Senatului

Propunerea legislativă menită să protejeze clienţii dezvoltatorilor imobiliari prin deschiderea cărţilor funciare pentru unităţile...

Proiect legislativ pentru protejarea clienților dezvoltatorilor imobiliari, în plenul Senatului
O delegaţie a Congresului american vine, astăzi, în România
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 08:28

O delegaţie a Congresului american vine, astăzi, în România

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România, pentru prima dată după instalarea administraţiei Trump. Pe...

O delegaţie a Congresului american vine, astăzi, în România
CONSTANȚA: Tânăr arestat preventiv, după ce a lovit cu mașina un copil
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 08:08

CONSTANȚA: Tânăr arestat preventiv, după ce a lovit cu mașina un copil

Bărbatul de 24 de ani care a lovit cu mașina un copil în vârstă de 2 ani pe o stradă din Constanța și a fugit de la locul accidentului a fost...

CONSTANȚA: Tânăr arestat preventiv, după ce a lovit cu mașina un copil
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 08:06

TULCEA: Primele secții ale Spitalului Județean de Urgență, mutate în clădiri noi, la standarde europene

Au fost inaugurate clădirile reabilitate ale secțiilor externe de Pneumologie și Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență...

TULCEA: Primele secții ale Spitalului Județean de Urgență, mutate în clădiri noi, la standarde europene
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 06:54

Dobrogea, sub Cod Galben de ceață

ANM  a emis, în această dimineață, o avertizare nowcasting Cod Galben de ceață pentru Dobrogea, valabilă până la ora 9.00. Potrivit...

Dobrogea, sub Cod Galben de ceață
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 14:24

TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă

Prima navă de croazieră fluvială cu turişti din Europa de Vest a ajuns săptămâna aceasta în Portul Tulcea. Cei aproape 170 de oaspeţi din...

TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 13:56

Vacanță de primăvară pentru elevi

Potrivit calendarului oficial al anului școlar 2024-2025, vacanța de primăvară va începe pe 18 aprilie și se încheie pe 27 aprilie 2025,...

Vacanță de primăvară pentru elevi