Astăzi este sărbătorită Ziua Feroviarului
Publicat de , 16 februarie 2023, 07:52
Începând din acest an, ziua de 16 februarie este declarată oficial „Ziua Feroviarului”, fiind sărbătoare legală pentru angajaţii CFR.
„Ziua de 16 februarie este o zi de sărbătoare pentru toţi feroviarii! Cu această ocazie, doresc să vă transmit sincere urări de sănătate, fericire alături de familiile dumneavoastră, dar şi să vă mulţumesc pentru profesionalismul şi responsabilitatea de care daţi dovadă în buna desfăşurare a activităţii feroviare, zi de zi, oră de oră, minut cu minut“, a declarat Ion Simu Alexandru, director general al CFR SA, citat într-o postare pe pagina de facebook a CFR Infrastructură.
Până în prezent, Ziua Feroviarului era sărbătorită pe 23 aprilie. În urma unor modificări la Contractul Colectiv de Muncă al CFR SA, în conformitate cu prevederile Legii 195/2020 privind Statutul personalului feroviar, data de 16 februarie a devenit zi de sărbătoare legală pentru personalul feroviar. De altfel, această zi are o însemnătate specială, fiind aleasă în memoria Grevei de la Atelierele CFR Griviţa, din 16 februarie 1933.
Redactor online: Alina Enache / Foto: Arhivă